Ultima Oră

Azil privat de bătrâni închis la Râmnicu Vâlcea. Vârstnicii, preluaţi în grija DGASPC

Patronii au refuzat accesul oamenilor legii care intenţionau să-i preia pe vârstnicii care se aflau acolo

Autorităţile din Vâlcea, coordonate de prefectul Mihai Oprea, au fost ţinute, marţi seara, câteva ore în faţa azilului de bătrâni privat din Râmnic, închis temporar de comisarii de la Protecţia Consumatorului, patronii acestuia refuzând să deschidă poarta şi să le lase să îi ia vârstnicii cazaţi acolo.

Potrivit reprezentanţilor Prefecturii Vâlcea, patronul căminului a fi interzis accesul pe motiv că bătrânii, 39 la număr, refuză să părăsească azilul, astfel că forţele de ordine s-au retras fără a evacua nicio persoană din interior, cazul urmând să fie preluat de către Parchet.

Instituţia Prefectului - judeţul Vâlcea a dispus astăzi închiderea căminului privat pentru persoane vârstnice Bio Casanova din Râmnicu Vâlcea, după ce un control desfăşurat în unitate a scos la iveală o serie de nereguli grave.

Între timp, persoanele internate în acest centru de îngrijire au fost preluate pentru evaluarea stării de sănătate şi eventuala lor internare în centrele administrate de diverse instituţii din subordinea Consiliului Judeţean.

“Echipe mixte de control stabilite prin Ordinul Prefectului numărul 364 din 10.07.2023 efectuează controale în toate centrele rezidenţiale, destinate persoanelor vârstnice, persoanelor adulte cu dizabilităţi şi copiilor, de pe teritoriul judeţului Vâlcea. În urma controalelor efectuate la căminul de bătrâni Casanova din Râmnicu Vâlcea, ca urmare a neregulilor constatate de către Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Vâlcea, s-a dispus închiderea temporară a acestuia, pe o perioadă de maxim 6 luni. Instituţia Prefectului - Judeţul Vâlcea a stabilit un plan de măsuri şi un grafic pentru realocarea de urgenţă a beneficiarilor cazaţi în acest centru rezidential în alte spaţii specializate, identificate la nivelul celorlalte instituţii similare din judeţ”, precizează Instituţia Prefectului - judeţul Vâlcea într-un comunicat de presă.

„Deoarece drama acestor persoane nu ne este indiferentă, după discuţia cu domnul prefect, am decis să venim în sprijinul persoanelor care nu erau îngrijite corespunzător în acest azil privat şi am dispus următoarele:

- Constituirea unui grup operativ, aflat la dispoziţia prefectului judeţului Vâlcea, care, după o evaluare medicală a beneficiarilor serviciilor „Casanova” şi, în funcţie de starea de sănătate a acestora, să identifice spaţii pentru găzduirea lor în unităţile specializate din subordinea Consiliului Judeţean Vâlcea;

- Grupul operativ este compus din reprezentanţi ai conducerilor Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea, Spitalului de Pneumoftiziologie «Constantin Anastasatu» Mihăeşti, Spitalul de Psihiatrie Drăgoeşti, DGASPC Vâlcea şi Centrul pentru Persoane Vârstnice Lădeşti”, a anunţat preşedintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu.

În opinia sa, demersul este perfect legal, în ciuda faptului că unitatea închisă ad-hoc era una privată, atâta vreme cât aceste persoane au dreptul la un tratament corespunzător. Pentru moment nu se cunosc detalii legate despre starea de sănătate a vârstnicilor internaţi la căminul privat Bio Casanova, acestea urmând să fie prezentate ulterior.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...