Ultima Oră

Efect în cascadă la greva profesorilor. Primăriile în alertă

Nu doar calendarul examenelor naţionale (Bacalaureat şi Evaluare Naţională) sunt puse sub semnul întrebării de greva generală a cadrelor didactice declanşată în urmă cu două săptămâni şi jumătate, ci şi alte activităţi gândite la nivel local pentru elevi.

Taberele oferite premianţilor din şcoli, workshop-uri programate cu elevii, dar şi diverse proiecte iniţiate cu finanţări naţionale sau externe dau alarma în rândul edililor.

Tabere reprogramate

Unul dintre primarii care alocă în mod constant fonduri pentru premierea elevilor merituoşi din localitate, Florin Mărăcine, alesul din Galicea, Vâlcea, spune că în acest moment se vede nevoit să modifice programul taberelor de vară oferite premianţilor.

„Pfuu, nici nu luasem în calcul aspectul acesta! Aveam deja rezervare pentru 40 de elevi, plus profesorii care îi însoţesc pentru final de iunie. Acum trebuie să modific şi sper să găsesc locuri libere după mijlocul lunii august, pentru că altfel intru pe tarife de vârf de sezon. Cu situaţia asta incertă şi cu un calendar al examenelor neclar pentru elevii de clasa a VIII-a din localitate nu pot risca să merg pe aceleaşi date stabilite pentru tabăra de vară”, spune primarul din Galicea.

„Se pierd bani!”

Ceva mai liniştit în privinţa aceasta, Mugur Mărcoianu, primarul din Măciuca, Vâlcea susţine că workshop-urile de vară dedicate elevilor nu sunt în pericol.

„Calendarul nostru pentru evenimente din perioada vacanţei de vară este fixat pentru final de iulie şi august. Sper ca până atunci să vedem rezolvată această criză din învăţământ. În schimb, se pierd bani pe alte programe”, declară alesul din Măciuca.

În baza unui program cu finanţare europeană, elevii de ciclu primar şi gimnazial din comună beneficiază de acces la cursuri after school. În acelaşi timp, în unităţile de învăţământ din localitate copiii şi adolescenţi beneficiază de o masă caldă, în cadrul programului naţional cu acelaşi nume.

„Toate aceste fonduri se pierd. Vorbim de sume de 30.000 lei/lună din fonduri europene şi peste 18.000 lei pe programul Masa caldă”, mai spune primarul Mărcoianu.

În şcolile din localitate, învăţătorii şi-au reluat cursurile la clasele din ciclul primar, mai mult pentru că doresc să încheie anul şcolar şi să se bucure la rândul lor de vacanţă. Restul cadrelor didactice menţin însă forma de protest declanşată la nivel naţional.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...