Actualitate

Magazie cu materiale bisericeşti, lovită de trăsnet în zi de post

Clădirea aparţine Arhiepiscopiei Râmnicului, care, cu trei zile înainte, anunţase înfiinţarea Biroului Eparhial de catehizare a romilor

Vineri, 12 iunie, la ora 15.47, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “General Magheru” al judeţului Vâlcea au fost solicitaţi pentru stingerea unui incendiu produs la o anexă aparţinând Parohiei Sf. Dumitru din Râmnicu Vâlcea, str. General Magheru, informează instituţia prin intermediul unui comunicat remis presei. În anexă erau depozitate materiale bisericeşti, unele aparţinând Arhiepiscopiei Râmnicului, care intenţionează, potrivit informaţiilor noastre, să amenajeze în acest spaţiu o cantină destinată persoanelor fără venituri sau cu posibilităţi materiale reduse. “Până la stingerea sinistrului incendiu, a ars acoperişul construcţiei, din lemn cu învelitoare din tablă, pe o suprafaţă de aproximativ 150 mp şi s-au degradat tavanul din rigips şi tablă. Intervenţia rapidă a făcut ca incendiul să nu se extindă la restaurantul de care construcţia este lipită. Cauza probabilă, stabilită în urma cercetărilor preliminarii, pare a fi fost trăsnetul”, se mai arată în documentul citat pe scurt.


Arhiepiscopul Varsanufie vrea să-i îndoctrineze pe romi cu dogmele religiei creştine

În altă ordine de idei, conform unei postări pe site-ul instituţiei de cult (www.arhiram.ro), în şedinta Permanenţei Consiliului Eparhial din 9 iunie a.c., “la iniţiativa Înaltpreasfinţitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopia Ramnicului a înfiinţat Biroul Eparhial de catehizare a romilor. În aceeaşi şedinţă, teologul rom Nicolae Dorin Buda a fost numit preot misionar pentru persoanele care aparţin acestei minorităţi şi inspector coordonator al biroului nou înfiinţat. Principalele activităţi ale Biroului Eparhial de catehizare a romilor din Arhiepiscopia Râmnicului vor fi derularea de programe misionare, culturale şi sociale în comunităţile de romi din judeţul Vâlcea. La iniţiativa Înaltpreasfinţitului Părinte Varsanufie, care a coordonat deja apariţia primei Cărţi de rugăciuni şi a primei înregistrări audio a Sfintei Liturghii în limba romani, se va continua traducerea unor sfinte taine şi ierurgii, spre folosul duhovnicesc al tuturor romilor din Vâlcea”.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...