Actualitate

Un urs se plimbă în voie şi face ravagii prin gospodării din Vâlcea şi Gorj

Animalul sălbatic a fost scăpat de sub observaţie de paznicii unui fond privat de vânătoare din zona de vest a Vâlcii şi bântuie acum prin comunele din judeţul vecin

Din dimineaţa zilei de joi, 30 aprilie, şi până în momentul în care sunt trimise spre tipar aceste rânduri, un urs se plimbă nestingherit prin pădurile din Vâlcea şi Gorj. Mai întâi, animalul a făcut pagube în trei gospodării din comuna Roşiile, apoi în vecina acesteia, Fârtăţeşti, ambele din Vâlcea. Timp de câteva zile, lucrurile păreau a se fi liniştit, până miercuri, 6 mai, când animalul a dat iama în gospodării din comunele Stoina, Stejari şi Căpreni din judeţul Gorj.

Potrivit legii, animalul nu poate fi împuşcat

La sfârşitul lunii aprilie, un cetăţean din comuna Roşiile, judeţul Vâlcea, şi-a găsit porcul pe jumătate mâncat de un animal sălbatic. A alertat autorităţile locale, iar acestea, la rândul lor, au chemat paznicii fondului de vânătoare din zona respectivă. În seara aceleiaşi zile, ursul a revenit la locul faptei. Nemaigăsind de mâncare, a devastat 80 de stupi şi a ucis o vacă, din alte două gospodării vecine. Au fost chemaţi din nou paznicii de vânătoare, iar primarul Ştefan Marinescu a alertat reprezentanţii Romsilva şi a chemat în sprijin, pentru siguranţa cetăţenilor, jandarmii de la unitatea din Drăgăşani. În ziua următoare, anumalul a ucis încă un porc şi a rănit grav un altul pe raza comunei Fârtăţeşti. “E un animal care caută mâncare. La noi, l-a păgubit pe un cetăţean, Georgică Petrescu, de un porc şi l-a sfâşiat pe un al doilea, însă pe acesta l-a tratat medicul veterinar şi a scăpat cu viaţă, în cele din urmă. Am vorbit cu paznicii de vânătoare care îl monitorizează şi mi-au spus că trage spre munte. De la ITRSV am fost informat că exemplarul este unul sănătos şi, potrivit legii, nu poate fi împuşcat. Acum, să ne spună şi nouă cineva cine şi cum îi despăgubeşte pe oameni”, ne declara zilele trecute primarul din Fârtăţeşti, Nicolae Voicescu.

Comisie pentru vânarea animalului

Miercuri seara şi joi noaptea, alte trei gospodării au fost atacate de urs. Animalul a ucis o capră, o scroafă şi trei purceluşi în satele Ciorari şi Stoiniţa. “Azi-dimineaţă (joi, 7 mai – n.r.) am primit trei sesizări de la cetăţeni din două sate, că, în jurul orei 23.00, ursul le-a atacat gospodăriile. A mâncat o capră în satul Stoiniţa, la gospodăria lui Gabriel Nadolu, iar la Ciorari, la gospodăria lui Gheorghe Dârlă, a mâncat trei purceluşi şi ucis scroafa. Am anunţat poliţia şi pe cei de la fondul de vânătoare. Este o maşină cu portavoce, care circulă prin comună, iar locuitorii sunt informaţi să nu-şi lase animalele libere şi nesupravegheate şi să-şi ia măsuri de precauţie. Vineri constituim o comisie şi îi aşteptăm pe vânători”, a declarat primarul comunei Stoina, Ioana Buşe. Edilul susţine că, după ştiinţa sa, este pentru prima dată când un urs umblă prin comuna pe care o conduce.
Şi câţiva localnici din comuna Stejari s-au trezit încă de la începutul săptămânii trecute cu o parte din stupi puşi la pământ. Ei spun că iniţial nu au dat importanţă situaţiei până în noaptea de miercuri spre joi. Doi bătrâni care cresc oi şi capre erau plecaţi prin sat. Când au venit acasă, au găsit ursul în curte astâmpărându-şi foamea cu o capră. “Eram plecaţi şi când ne-am întors ursul deschisese poarta şi era călare pe o capră. O omorâse şi mânca din ea. Atunci am început să strigăm la el, răpeau şi câinii şi el a sărit peste un gard de plasă, pe care l-a pus la pământ, după care a fugit prin lucernă şi s-a dus glonţ în gospodăriile altor vecini. La unii a ajuns pe acoperişul unui coteţ cu animale. A spart acolo nişte plăci din acoperiş, după care a fugit, că era probabil speriat, iar apoi s-a dus în pădure”, povesteşte proprietara caprei omorâte.

Locuitorii, instruiţi să nu lase copiii cu vitele pe câmp

Într-o altă parte a Stoinei, o altă familie creşte porci în ţarcuri metalice separate. “Noaptea, pe la ora 3.00, am auzit noi câinii lătrând, dar nici prin cap nu ne-a trecut că poate fi vorba de un urs. Dimineaţă, soţul a găsit o purcea pe afară, prin curte, şi când s-a dus să o închidă a văzut că o alta era omorâtă şi mâncase din ea. Era o scroafă cu trei purceluşi şi pe toţi trei i-a spart, i-a pus unul peste altul, aşa grămadă, dar nu a mâncat din ei nimic”, povesteşte proprietara porcilor.
Primăriţa Ioana Buşe spune că poliţiştii din comună au instruit locuitorii să nu lase copiii cu vitele singuri pe câmp. Edilul a convocat reprezentanţi ai Direcţiei Silvice şi Direcţiei Sanitar Veterinare Gorj, care împreună cu pădurari şi localnici caută animalul sălbatic în pădurile de pe dealurile localităţii
Primarul din Căpreni spune că ursul nu a fost văzut în comuna sa. “Pe mine m-a anunţat primarul din Stejari că un urs dă târcoale prin zonă. Apoi am aflat că ursul deja a atacat într-un sat de pe raza comunei, apoi a plecat spre nord, iar azi-noapte (joi noaptea n.r.), pe la ora 23.00, cineva a sunat la 112 anunţând că a văzut ursul la biserica din satul Căpreni, încercând să forţeze gardul. A rănit nişte porci într-o gospodărie”, a declarat primarul Emil Cătănoiu.

Şeful AJVPS Gorj, convins că e acelaşi animal care a atacat şi în Vâlcea

Directorul Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi (AJVPS) Gorj, Niculae Tonca, a declarat că în comuna Stoina a fost formată o comisie pentru a se decide ce măsuri vor fi luate.
“S-au făcut demersurile la ITRSV Râmnicu Vâcea, s-a făcut notificare şi solicitare la Ministerul Mediului şi se aşteaptă un răspuns, să vedem ce se va hotărî. Se ştie aria unde stă ursul, iar dacă se va dispune împuşcarea lui, operaţiunea se va face cu personalul angajat şi cu muniţie şi armament specific”, a afirmat Tonca. Şeful AJVPS Gorj spune că animalul a venit, cel mai probabil, din zona judeţului Vâlcea, deoarece în Gorj nu mai trăiesc exemplare.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...