Am tot explicat de ce nu mai cred în sfaturile FMI pentru România. Pe lângă faptul că FMI susţine implicit o clasă politică în România care mimează reforma, propunerile pentru “consolidare” fiscală conţin soluţii care influenţează negativ PIB-ul potenţial. Mă refer aici în primul rând la consolidarea fiscală prin creşterea taxelor. Acest tip de politică fiscală are două probleme majore. Prima influenţează negativ creşterea economică pe termen scurt, dar şi PIB-ul potenţial. A doua introduce o motivaţie suplimentară pentru creşterea cheltuielilor bugetului de stat. Cel mai recent exemplu este creşterea TVA din 2010. Această decizie a influenţat negativ atât creşterea economică cât şi PIB potenţial (concluzie susţinută atât de FMI cât şi de CE). În plus, a fost folosită ca Preţext pentru creşterea cheltuielilor publice în anii următori (a crescut motivaţia pentru clasa politică de a creşte cheltuielile publice pentru că pe termen scurt aducea venituri mai mari la buget). Dar nu s-a spus un lucru foarte important. Sfatul FMI de a creşte TVA de la 19% la 24% nu a fost dat în 2010. Această soluţie se regăseşte în analizele FMI pentru România din vara lui 2008. Este soluţia pe care FMI o propunea pentru a “restrânge” cererea internă din acel moment.
Astăzi, FMI revine cu o soluţie, dar nu pentru România, de reducere a datoriei publice: o taxă mai mare pentru cei “bogaţi”. În viziunea FMI, aceştia sunt cei care au “positive net wealth”.
Ultimii 5 ani de politici economice oferă multe lecţii pentru viitor. Una dintre ele, şi poate cea mai simplă: creşterea taxelor nu ajută pe termen mediu şi lung nici consolidarea fiscală şi nici creşterea economică.