Dacă discutăm despre romanul istoric trebuie să amintim, în parafrază, şi distincţia dintre mythos şi mimesis.
Mimesisul înseamnă, ar putea însemna raportul dintre real, alethia şi reflexivizarea acestuia.
Mythos ţine de posibilităţile, funcţionalităţile imaginarului şi, mai ales, utopiei.

Andrei Breaban plasează aici existenta lui ca prozator într-un spaţiu al verticalităţii bucovinene şi al dansului Nataşei, cu o formulare celebră, si (sau), în timpul actual, poate chiar „recent” al Europei si nu numai. Să facem apoi referire şi la excelentul eseu al lui Alexandru Dragomir: „Crase banalităti metafizice”.

Am putea apoi să spunem: „La oameni, mediul este mişcător, limitele lui nu sunt stabilite... ele pot fi schimbate, întregul meu mediu poate fi schimbat, până şi limba mea poate fi schimbată (Romanii si Europa mediană, Romanii).

Alt citat edificator pentru acest context istoric, social, mitic este de extras din aserţiunile următoare: „Propriul mediului implica, ca termen opus, străinul... Străin este tot ceea ce nu e în mediul meu, ceea ce nu e ştiut dincoloului”. Mediul familiar, în acel spaţiu al lui Andrei Breabăn, este între aceste graniţe din tipologia mejdinii, mişcătoare, fulgurant expresivă, cu generalităţi juvenile în existentă, toate vizibile în energia semantică a cuvintelor, a construcţiei frazei, a retoricii de dincolo si de dincoace de limbă. Străinul din acest spaţiu este deseori prins de actanţialitate, de o diegeză inacceptabilă altfel, mai ales altfel, într-un joc al istoriei, care nu este întotdeauna o poveste frumoasă. De aici, din strategiile existentei istorice, a existentei unde importanţa momentului, kairosul, constă în a ridică măna când trece divinitatea. Unul dintre istoricii literari şi critici literari în acelaşi tip, RazvanVoncu, propune o sintagma de structură şi vorbeşte despre arhitectura memoriei.
Arhitectura memoriei îl însoţeste pe Andrei Breabăn cu accente din retorica sublimului în scriitura despre timpurile vechi.

Andrei Breabăn prezintă în volumul: „Poarta RazboiuluiSfant”, al cincilea volum, pe care il scrie despre istoria noastră, în realizarea epopeii ştefaniene. Excelează în dinamica imaginii, în stilistica imaginii comunicaţionale , despărţind apele, fată de ceea ce ştim de la Sergiu Nicolaescu.

Diferenţa vine din pasiunea pentru stil al lui Andrei Breabăn, pasiunea pentru istoria trăita , pentru Kairos-ul clipei transformată în durată.Exterioru, tributul plătit vizualului de la Sergiu Nicolaescu este depăşit de Andrei Breabăn, care propune un text setat de imaginea, idealitatea, utopia, începutul şi sfârşitul utopiei. Trăirea şi privirea lui Andrei Breabăn propun realul din istorie trăit ca totalitate, adiţionat în aşa fel încât devine, holistic, poveste. Este aici ceea ce putem numi arta de a trăi istoria si de a descoperi cuvântul originar.

Ioan Holban vorbeşte despre harta de portretrist al lui Andrei Breabăn. La pagina 8 a studiului său, citatul de găsit la pagina 77, din ediţia romanului: „Un erudit al timpului său, tânărul sultan nu numai că deţinea cunoştinţe vaste de matematică, filosofie, istorie, geografie, astrologie şi vorbea cursiv limbile turcă, persană, greacă, latină, ebraică, dar era şi luptător iscusit, priceput în mânuirea armelor, cunoscând cele mai noi tehnici de luptă. Impresiona prin cultura bogată şi limbajul curat pe care îl avea, dar totodată inspira teamă, fiind ştiut faptul că se mânia repede şi pedepsea cu uşurinţa pe cei care îl supărau. Sultanul nu accepta să fie contrazis şi, mai ales, sa nu i se îndeplinească poruncile, luând cu uşurinţă viaţa celor care îndrăzneau să îl supere cu ceva, uneori chiar cu mana lui. Fire distanta, care bagă fiori de gheaţa în cei care se aflau în preajma sa, Mahomed era un om mai de grabă tăcut decât vorbăreţ, calculat şi ascuns în dezvăluirea gândurilor, ceea ce îl făcea mai de temut. Strateg de neîntrecut, sultanul îl depăşea până şi pe bunicul său, căruia supuşii îi spuneau Fulgerul datorită iuţelii cu care se avânta în bătălii, dar şi priceperii cu care folosea, cu o îndemânare ca nimeni altul, artileria şi alte arme moderne, abia apărute în Europa, praful de puşca fiind adus din îndepărtata Ţara a Kitailor. Acum Mahomed îl producea în atelierele lui din Edirne, luând parte, alături de tatăl său, la acea bătălie de pe Câmpia Mierlei, dusa cu ostile de Iancu de Hunedoara, Mahomed a înţeles importanţa covârşitoare pe care o poate avea artileria într-o bătălie, fapt care îl va folosi în cucerirea Constantinopolului. Din porunca tânărului sultan s-au construit nenumărate tunuri de diferite dimensiuni, astfel ca oastea otomana avea ce mai puternica artilerie din lume. Cu ea voia sa cucerească Belgradul pentru a-şi deschide drum spre inima Europei. Lăsându-se manat de planurile sale măreţe de a cuceri lumea şi de a fi stăpânul ei, după ce a cucerit noi cetăţi şi oraşe din împrejurimile Imperiului Otoman, Mahomed se pregăteşte să-şi completeze izbânda de la Constantinopol cu una şi mai mare, care să-i aducă lumea la picioare, sa calce astfel, pe urmele lui Alexandru cel Mare. El visa ca în acel an să-şi petreacă Ramadanul la Buda, de unde pana la Viena mai era doar o azvârlitură de băţ.” (pag 9)

Cartea va cuprinde detalii despre organizarea armatei turcilor, despre alaiul sultanului, despre politica într-o Europa a discordiilor..., despre vitejia moldovenilor, structuraţi de libertate. Stilul lui Mihai Breaban, modalitatea de alcătuire şi de curgere a frazei, fiziologia muzicalităţii intrinseci, construcţia textului, ca o perioadă amplă, suculenta, vitala, desfăşurată sub sintagma "libertatea pătimitoare."

Paremiologia unui neam sta aici, în sacrificiul, aparent volatil, al lui Ştefan si al oştenilor lui, întremător, de fapt, pentru o istorie, unde graniţa, mejdina, nu au timp sa se instituie, să se osifice, şi, ceea ce este esenţial, lasă libertatea devenirii, a dăltuirii, a pune lespedea acolo unde alţii au pus numai bolovanul, agresivitatea,ca simbol al agresivităţii. De aici şi conceptul de mucenic, mucenici, unde fragilitatea aparenta ajunge epestazis, treptele şi împlinirea creştinului.

Ioan Holban sintetizeaza substanta romanului Poarta Razboiului Sfant, in descriptivul si nu numai comentariu despre evenimentialitatea si actantialitatea textului: Iancu de Hunedoara, Stefan, Mahomed...

Prolific si dezvoltator de spatii naratologice, Andrei Breaban surprinde printr-o energie augmentativa a cuvantului si contextului. Epoca lui Iancu de Hunedoara ca o panoplie, din spatele si din fata istoriei, realizata talentat de Andrei Breaban, chiar daca autorul acestor randuri se situeaza, inbibliografii, cumva altfel decat cel care a scris despre subiect mii de pagini.

Incercam sa urmarim complexul tematic si actantii romanului, amintind, inainte, cateva elemente integratoare. Istoriografia, romana sau universala, Grigore Tocilescu, (singurul istoric citat de Mommsen,in celebra lui carte despre Roma antica, Nicolae Iorga, Dimitrie Onciul, Vasile Parvan, Lucian Boia, Murgescu Bogdan, Ovidiu Pecican, Arnold Toynbee (in editie romaneasca, intr-o superba companie, cu acad. Emil Condurache, prefatator si Cristian Popisteanu, postfata), Pompiliu Teodor, cu insolitul lui curs, formulari memorabile si segmente conceptuale novatoare, raportul istoriei cu stiintele naturii, filosofia istoriei, istoria culturii, literaturii si sociologiei. Ambientalul.

Drumul sării:
"Satul este traversat de drumul negustoresc care leaga Ocnele de sare din partile Giulestilor cu restul Transilvaniei, drum care, dupa ce serpuieste zona muntoasa de unde se scoate sarea la suprafata, se strecoara prin Negresti spre Satu Mare, o mica cetatuie aflata in stapanirea lui Iancu Huniade, apoi strabate dealurile si sesurile depresiunii. Scoasa din maruntaiele muntilor, sarea este transportata cu carele spre targurile mari din Voievodat si mai departe in partile Ungariei, ajungand la Pesta si la Buda.

Îndeletniciri:
Cei mai multi dintre sateni se ocupa cu muncile la camp, principala indeletnicire fiind cultura graului, dar mai ales a prunilor care se scalda veseli in apele fierbinti ale soarelui pe dealurile cu pante usoare ale depresiunii. Si atunci nu este firesc ca, la petreceri si la sarbatori, sa curga palinca in pantecele gospodarilor precum se varsa in albii largi paraiele repezi de munte? Personajele incipitului:

- Am venit cu feciorul acesta care-i langa mine, Maria Ta. Este Florea lui Ciocan din satul nostru, de la Tarsolt, cel de colo, de pe valea Lechincioarei, asezat la poalele Magurei, dupa cum bine stii. A venit sa pecetluiasca pacea cu Negrestiiluand-o de nevasta pe Catinca, fata cea mare a judelui vostru de-i zice Ion Pop. Speram sa ne-o dati de buna voie, iar de nuti voi, o luam cu forta Nu vezi ce oaste am adus cu mine?

Nunta si podoabele.Nunta este in maniera O.Barlea, D. Pop,nu structuralista, in grila lui Mihai Pop si nici lingvistica in transcrierea Sandei Galopentia.

Pe deasupra lor, mai ales in dreptul cozii, fetele au fixat tot felul de podoabe, din margele sau flori aranjate in forma de inima sau inchipuind alte modele.

Ochii prind sa-l usture pe stegas, isi duce mana sa-i stearga. Profitand de situatie mireasa, ascunsa in pod, deschide usita ce da spre tinda si pune mana pe steag. Il trage in sus, coborand grabita prin celalalt capat al casei unde se afla o scara dinainte pregatita.

Rostirea belciugului pagina 22
Ia-ti mireasa ziua buna. De la tata, de la muma, De la frati, de la surori, De la gradina cu flori, De la veri si de la vere, De la unchi, de la matusi, De la nucii cei cu nuci, De la merii cei cu mere, De la pietrele din vale, De la vecinele tale, De la stele, de la luna, De la maica ta cea buna!... De-o fost bune, de-o fost rale, Ca ai petrecut cu ele, Ca t-ai petrecut viata, Pana astazi dimineata! Astazi treci dealuri si munti, La parinti necunoscuti! Astazi treci dealuri si munti, La parinti necunocuti! Astazi treci dealuri si mari, La parinti iar lasi dureri.. Frunza verde de mar dulce Noi stam gata, si ne-om duce, La un cias de cununie , Sa ne fie pe vecie! Si un fir de busuioc, Sa ne fie cu noroc!...

Relatiile cu Nemesul pagina 29
- Pacat ca n-am fost si noi sa-l fi ascultat, spune Dumbrava din Aliceni, sat vecin cu Tarsoltul. Am fi stiut ce sa facem. Dar sa fi vrut, ca nemesul nostru nu ne lasa. Daca ar putea, ne-ar lega de jug, ca pe boi, sa nu putem iesinicaieri.

Ulrih pagina 29
- Nu-i chiar asa, parinte, se baga in vorba Andrei a lui Ciorba. Nemesul acesta al nostru are spate, e vasal contelui Ulrich de Cilli, care e mai tare decat Maria Sa Iancu. Doar stiti ca acest conte este tutorele regelui. Iar stapanul nostru stie sa profite din asta. De cand protectorul lui a adus sa ne bata pentru nimica toata, ca nu mai stii cum sa-i faci pe plac.

La Seghedin pagina 243
- Bravi osteni!, se adreseaza Iancu ostirii adunate la poalele Castelului pregatita sa porneasca la lupta. A venit vremea sa pornim spre Belgrad. Cumnatul meu, Mihai Szilagyi, mi-a trimis veste ca Mahomed se apropie, iar, daca nu ajungem la timp, va fi nevoit sa predea cetatea.

SkandenbergBrancovici pagina 256
- Mai are timp sa ajunga. Daca vin la SkandenbergBrancovici, cu ce oameni avem si noi, am incredere ca Domnul ne va da biruinta. Acum sa mergem sa mancam ceva. Te-am asteptat cu tot ce este nevoie, zambeste Capistrano. Tu m-ai omenit destul cat am stat in Castel, a venit randul meu sa te rasplatesc.

Un nume, Skandenberg, devenit,din meandrele istoriei, din mitologia istoriei, o idee a energiei cotidiene. Istoria, care nu este, in general, o poveste frumoasa, ajunge si, in cotidian,un joc al nasterii inceputului. La "gradi", acum, apare bucuria.

Logografia din scriitura lui Andrei Breaban continua cu panoramarea Bataliei pentru Belgrad, in paradigma libertatii patimitoare. Catinca este fulgurant si concret, un personaj-actant din lumea libertatii patimitoare,native la Andrei Breaban, sau livresti la scriitorii din tipologia si existenta scripturala din Sadoveanu sau Utopia cartii, a lui Nicolae Manolescu. Gestul Catincai, cea care ramase sefara doi logodnici, de-a vitaliza un grup de tinere, in asa fel incat sa participe decisiv la lupta pentru Belgrad, inconditiile in care lupta pe uscat este decisiva,iar Allah s-a intamplat sa fie crestinintr-obatalie memorabila in istorie.

Din atacul talharesc din toiul noptii, desi Catinca lupta acerb, lotrii il omoara pe Florea, logodnicul sau. (p.42-48).
Relatia intre Iancu, Ulrich,Dieta de la Buda,Zapolya,Mircea Basarab este tensionata si da o parte din nucleul epic al textului. Portretul lui Mahomed este amplu, urmarind conotatiile fizice si spirituale. Avea cunostinte ample de matematica, filozofie, istorie, geografie, astrologie, vorbea limbile turca, persana, greaca, latina, ebraica, luptator iscusit, priceput, luand, dupa obiceiul epocii, viata celor din preajma sa, avand stiinta artileriei si armelor moderne. A participat la batalia de la Campia Mierlei, impotriva ostii lui Iancu de Hunedoara, dorind, apoi, sa ajunga sa petreaca Ramadamul la Buda. (p.77). Un personaj de memorie colectiva, Capistrano. Cruciatii,asediul Belgradului si pregatirealui, bataliafinala, invaziaciumei, testamentul lui Iancu. Sfarsitul luptei, victoria, reflexivitatea asupra razboului. Pagini de glorie pentru istoria noastra si pentru Europa mediana. Subiect tratat de istorici cu stil si eruditie, (Grigore Tocilescu, Hasdeu, Iorga, Parvan, Decei, Grigoriu, Hail, Camil Muresan, Ioan Aurel Pop, Stoicescu, Ioan Sbierea, Sextil Puscariu, Ioan Nistor, Alexandru Piru, Lucian Boia, Neagu Djuvara) un argument pentru existenta noastra intru maretia sintagmei libertatea patimitoare). Cu stil, eruditie si mucenicia libertatii patimitoare a scris si Andrei Breaban.