Absenţa unei legături rapide a municipiului Râmnicu Vâlcea şi a restului judeţului Vâlcea cu autostrada Sibiu-Piteşti pune pe jar şi comunitatea economică din zonă.
„Există cu adevărat un proiect pentru conectarea rutieră a acestei regiuni la artera rutieră Piteşti-Sibiu şi, mai departe, la Occident şi Orient?” este întrebarea pusă deschis de membrii Camerei de Comerţ şi Industrie Vâlcea, după ce firmele reprezentate în Adunarea Generală au sesizat că nimeni nu mai vorbeşte deschis despre acest subiect.
Se face autostradă pe lângă un judeţ uitat
Timp de 20 de ani s-a discutat intens despre necesitatea construirii legăturii de mare viteză între Piteşti şi Sibiu. Acum este în execuţie, cu doar câţiva ani până la finalizare. Între timp, judeţul Vâlcea pare să rămână izolat de noua autostradă, în condiţiile în care nimeni nu oferă indicii clare despre o posibilă legătura Drum Expres cu noua cale rutieră care traversează nord-estul judeţului. Îngrijoraţi, oamenii de afaceri din judeţ, prezenţi şi în Adunarea Generală a camerei de Comerţ şi Industrie Vâlcea cer explicaţii clare de la parlamentari şi autorităţi privind conectarea Vâlcii la acest traseu rutier. (foto scrisoare CCI)
Primul răspuns: „Nu există un proiect pentru această legătură”
„Ministerul transporturilor m-a informat deja că nu există un proiect pentru această legătură”, deputat Eugen Neaţă

Presiune în creştere

„Ne-am întrebat deja care ar fi pierderile noastre şi ale economiei judeţene în acest scenariu.Pregătim calcule în cazul unei absenţe a conexiunii rutiere la autostrada Sibiu -Piteşti”, mai transmite preşedintele CCI Vâlcea, Valentin Cismaru, în numele membrilor Adunării Generale a instituţiei.









