Politică

Declaraţie politică!

Eugen Neaţă: Memoria beretei verzi

Privesc o fotografie veche, un document îngălbenit de vreme, dar cu litere ce par să aibă greutatea calcarului din Apuseni. Este carnetul meu de alpinist emis de Federaţia Română de Turism-Alpinism în anul 1987, purtând amprenta ştampilei U.M. 01099 Brad. Din imagine mă priveşte un tânăr de douăzeci de ani, cu privirea hotărâtă a celui care învăţa atunci că nicio barieră nu este de netrecut dacă ai disciplina minţii şi forţa corpului.

Imboldul de a aşeza pe hârtie aceste amintiri nu este doar un exerciţiu de nostalgie. El s-a născut recent, în mod firesc, pe holurile Parlamentului României, în desele discuţii colegiale purtate cu bunul meu coleg deputat, Ilie Toma, cel care reprezintă cu atâta demnitate judeţul Hunedoara şi implicit istoricul oraş Brad. Dialogul nostru alunecă adesea, inevitabil, către legendarul batalion al vânătorilor de munte. Amândoi împărtăşim un respect profund pentru acele locuri şi oameni, convenind deja ca, de îndată ce programul ne va permite, să facem împreună o vizită la sediul unităţii militare din Brad.
Totuşi, dincolo de promisiunea acestei vizite, există un motiv mult mai profund, care mă face să tresar ori de câte ori gândul îmi fuge înapoi la anii de instrucţie. Trăim vremuri de o gravitate fără precedent. Ne uităm în jur şi vedem o planetă măcinată de conflicte, cu războaie sângeroase ce se desfăşoară chiar la graniţele noastre. Nu mai vorbim despre teorii din manualele de tactică militară, ci despre o realitate cruntă, în care ameninţările ne ating frontierele şi, uneori, accidental sau nu, trec dincolo de ele, direct în interiorul ţării noastre.

În nopţile în care zgomotul lumii contemporane devine prea apăsător, conştientizez că liniştea de care ne bucurăm este fragilă şi că apărarea patriei nu este un concept abstract, ci o datorie vie. Atunci înţeleg pe deplin de ce rigoarea de la Brad nu a fost o simplă corvoadă a tinereţii, ci o pregătire pentru viaţă. Ne antrenam atunci pentru un conflict global care din fericire nu a mai avut loc, dar disciplina acumulată rămâne scutul nostru în faţa imprevizibilului.

Astăzi, din poziţia de deputat, port în suflet aceleaşi principii pe care le-am deprins în iernile aspre ale Apusenilor şi în praful poligoanelor. Parcursul meu de după stagiul militar a rămas fidel aceleiaşi linii a datoriei. Am urmat cursurile şcolilor de poliţie, am urcat treptele ierarhiei ca ofiţer, iar ulterior am avut onoarea de a fi comandant şi şef de inspectorat judeţean. Această lungă carieră dedicată ordinii publice şi siguranţei naţionale şi-a avut temelia turnată şi în stânca muntelui. Datoria morală mă obligă să pun în lumină o generaţie de oameni titanici care au transformat instrucţia militară într-o artă a excelenţei umane, o excelenţă de care societatea de azi are nevoie mai mult ca oricând.
Batalionul 26 Vânători de Munte „Avram Iancu” era condus atunci de colonelul Mircea Tămăzlăcaru, un lider de o autoritate impecabilă, a cărui viziune insufla disciplină prin fiecare ordin. În subordinea sa, la Compania 1, locotenentul major Sorin Robu şi şeful meu direct de pluton, locotenentul Vasile Braia, nu formau doar soldaţi, ei modelau bărbaţi capabili să înfrunte imposibilul. Ei ne-au învăţat că în faţa muntelui sau a ţintei nu există scuze, ci doar execuţie perfectă.
Momentul de glorie din acea perioadă a fost cel în care competiţiile aplicativ-militare pe întreaga Armată a IV-a Transilvania ne-au pus la încercare limitele fizice şi psihice. Îmi revine şi acum în minte imaginea abruptului calcaros din Masivul Vulcan. Acolo am înţeles ce înseamnă cu adevărat spiritul de echipă. La proba de „coardă dublă”, la înălţimi unde o singură ezitare putea fi fatală, am format o tripletă de aur alături de soldatul Iosif Şimandi şi, într-un gest de maximă fraternitate militară şi curaj, alături de însuşi locotenentul Ioan Carp. Faptul că un ofiţer a urcat pe stâncă, legat în aceeaşi coardă cu noi pentru a cuceri Locul 1, spune totul despre calitatea umană a acelor vremuri.

Tot acolo, la proba „rapidă”, escaladând contracronometru pereţii masivului, am împărţit primele trepte ale podiumului cu un alt camarad de excepţie, Vasile Proteasa.

Dar vânătorul de munte nu este doar un alpinist, ci şi un luptător complet. Poligonul Cincu a fost martorul unei performanţe de vârf. Trei locuri întâi au fost adjudecate de echipa noastră în probele regine: Patrula Militară, unde plămânii ardeau după kilometri de marş forţat, Duelul de Foc, unde secundele dictau prăbuşirea ţintelor metalice, şi Aruncarea Grenadelor la ţintă şi distanţă. Însă testul suprem al sângelui rece a fost la linia de tragere. Să obţii Locul 1 la tragerea de precizie cu Puşca Semiautomată cu Lunetă (PSL) la sute de metri distanţă, în bătaia vântului din podiş, şi să repeţi performanţa la tirul rapid cu legendarul pistol TT, cerea mai mult decât mecanică, cerea stăpânire de sine absolută.
Statul major a recunoscut acest cumul de victorii printr-o recompensă uriaşă pentru un militar în termen, o permisie de merit extinsă şi suma de aproximativ 1.500 de lei, contravaloarea unui bilet de odihnă pe Valea Prahovei. Am ales banii atunci, dar valoarea reală a premiului a rămas una simbolică: confirmarea că performanţa este preţuită la cel mai înalt nivel.

Dincolo de competiţiile interne, destinul ne pregătise o provocare de o anvergură internaţională. În vara acelor ani de intensă pregătire militară, echipa noastră de alpinişti, sub comanda directă a lui Vasile Braia şi supervizarea riguroasă a lui Sorin Robu, a intrat într-un program de antrenament extrem de dur. Miza era uriaşă! Fusesem selectaţi să reprezentăm ţara la prestigiosul concurs aplicativ-militar între armatele statelor membre ale Tratatului de la Varşovia.
Lunile de vară au fost un amestec de sudoare, tactică şi perfecţionare pe stâncă, totul fiind calculat pentru marea confruntare programată în toamnă.

Istoria, însă, se scria mult mai repede decât manualele noastre de tactică. Pe fondul transformărilor geopolitice globale care au culminat câţiva ani mai târziu cu dizolvarea oficială a pactului, acele competiţii nu s-au mai ţinut, evenimentele politice devansând calendarul militar al vremii.

Deşi competiţia internaţională a fost anulată de valul istoriei, valoarea acelor pregătiri a rămas intactă în interiorul nostru. Privind înapoi după patru decenii, realizez că acele concursuri câştigate şi acele antrenamente la limita rezistenţei umane nu au fost despre lauda personală. Au fost despre calitatea deosebită a oamenilor care m-au format şi m-au înconjurat.

Tămăzlăcaru, Robu, Braia, Carp, Şimandi, Proteasa sunt reperele unei Românii dârze, profesioniste şi unite. Păstrez în suflet mândria de a fi fost parte din Compania 1 a UM 01099 Brad şi, ori de câte ori responsabilităţile de demnitar public devin apăsătoare, îmi amintesc de stânca Vulcanului şi de poligonul Cincu. Iar când mă voi întoarce la Brad alături de colegul meu Ilie Toma, voi privi porţile unităţii ca un om care ştie că cine a învăţat să învingă în haina vânătorilor de munte şi a înţeles valoarea păstrării păcii nu va renunţa niciodată să lupte pentru siguranţa ţării sale.

deputat Eugen Neaţă

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...