Actualitate

Colonel rezervist prins în flagrant

Marin Cone, fost şef al unui serviciu din Penitenciarul Craiova, a fost prins cu şpaga în braţe

Un colonel în rezervă, fost şef al unui serviciu din cadrul Penitenciarului Craiova, a fost reţinut luni,20 august, după ce a fost prins luând mită pentru a interveni la conducerile unor penitenciare pentru schimbarea regimului de încarcerare şi punerea în libertate înainte de termen în cazul a două persoane.

Potrivit unui comunicat transmis, marţi, de Parchetul Tribunalului Dolj, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) - Serviciului Judeţean Anticorupţie Dolj, au prins în flagrant, cu o zi în urmă, un colonel în rezervă - fost şef Serviciu Siguranţă în cadrul Penitenciarului de Maximă Siguranţă Craiova -, care a cerut şi primit de la doi denunţători diverse sume de bani, pentru a interveni pe lângă persoane din conducerile penitenciarelor din Drobeta Turnu Severin şi Târgu Jiu, unde erau încarceraţi fiul, respectiv fratele denunţătorilor, cu scopul de a-i transfera la penitenciare din Craiova, a le schimba regimul de încarcerare şi a interveni la comisia care analiza punerea în libertate înainte de termen. Colonelul în rezervă Marin Cone i-a cerut unuia dintre denunţători suma de 2.000 de euro, din care până la data denunţului a primit 1.000 de euro şi diverse produse în valoare de 2.500 de lei. Celuilalt denunţător, fostul şef al Serviciului Siguranţă în cadrul Penitenciarului de Maximă Siguranţă Craiova i-a cerut suma de 800 de euro şi 600 de lei, din care a primit 600 de lei, iar în momentul flagrantului a primit şi diferenţa de 800 de euro. Astfel, luni, colonelul în rezervă a fost prins la o terasă din municipiul Craiova, imediat după ce primise de la denunţător suma de 800 euro, dându-i asigurări acestuia că a făcut toate demersurile pentru a le ajuta pe cele două persoane încarcerate, de faţă fiind şi celălalt denunţător.
Marin Cone este implicat şi în eliberarea din Penitenciarul Craiova a cetăţeanului moldovean Serghei Gorbunov, suspect în cazul jafului armat din 29 ianuarie 2009 de la o casă de schimb valutar din Braşov, soldat cu moartea a două persoane şi rănirea gravă a alteia. În noiembrie 2011, Serghei Gorbunov a fost condamnat definitiv la 16 ani de închisoare.pentru o tâlhărie comisă la Deva. Gorbunov a fost încarcerat la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova,
având o condamnare pentru tentativă de omor. În mai 2008, cetăţeanul moldovean a beneficiat de o întrerupere a pedepsei pe o perioadă de trei luni, decizia fiind pronunţată de magistraţii Tribunalului Dolj. Ulterior, Gorbunov a fost dat în urmărire generală întrucât nu s-a mai întors în penitenciar.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...