Sport

Fotbal, Liga a II-a, Alro

Cârţu şi Niţulescu părăsesc Slatina

Tehnicianul Sorin Cârţu şi preşedintele Jane Niţulescu nu vor face parte din organigrama viitorului club rezultat din fuziunea dintre Alro şi FC Olt

După despărţirea de Jane Niţulescu, antrenorul Sorin Cârţu nu va continua nici el la Slatina.

După fuziunea dintre Alro şi FC Olt, Niţulescu nu se va regăsi în noua formulă de conducere a viitoarei echipe a judeţului. Aceasta este cea mai vehiculată variantă a ultimelor zile. Venit la Alro pentru o lună şi jumătate, fără a-şi îndeplini obiectivul clasării pe locul al treilea, Sorin Cîrţu spune că nu s-a mai vrut o colaborare şi în ediţia de campionat 2012-2013.

„Eu am fost atunci, pe perioada aia de consiliere, restul am discutat cu Niţulescu. Am înţeles că nu s-a mai dorit, nu ştiu care e problema asta de consiliere. Niţulescu spune el mai multe”.

Cîrţu a precizat că a acceptat oferta de a veni la Alro doar pentru Niţulescu, iar în eventualitatea în care acesta nu va mai fi preşedinte al clubului nu ia în calcul posibilitatea de a-şi prelungi înţelegerea: „N-am ţinut legătura, n-am vorbit cu nimeni de acolo, de la Slatina. Dacă am fost la Slatina data trecută, am fost pentru Niţulescu. Cu el am vorbit şi numai cu el am ţinut legătura, el ştie cel mai bine care sunt lucrurile. Rămăsese să-mi dea el un răspuns, dacă merge mai departe. Şi eu n-am treabă, dacă nu merge el, nu mă interesează”.

După ce Alro Slatina a ratat promovarea, în condiţiile în care a beneficiat de un buget important, autorităţile locale şi judeţene au luat decizia de a asigura doar infrastructura pentru echipa de fotbal. Fuziunea cu cealaltă formaţie de eşalon secund, FC Olt, care aparţine unor investitori privaţi, a fost soluţia găsită în această vară.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...