Să dezincriminezi consumul de droguri nu este prevenţie, cum încearcă să ne spună iniţiatorii unei legi care a surprins pe toată lumea. Să dezincriminezi consumul de droguri înseamnă să sporeşti consumul de droguri. Şi, pe cale de consecinţă, sporind cererea, să măreşti şi producţia şi traficul acestor produse care nenorocesc pe consumatori, familiile şi comunităţile în care trăiesc.
Iniţiatorii acestei legi susţin că există mai multe beneficii ale relaxării consumului de droguri. Printre beneficii, mai multă înţelegere pentru consumatorul de vârstă mică, situaţie penală greu de gestionat acum. Şi aşa mai departe. Aceasta nu este prevenţie, ci îngăduinţă, permisiune, chiar încurajare. Sunt unul dintre cei care, pe parcursul carierei mele de poliţist şi de comandant, am încurajat prevenţia în multe dintre domeniile de acţiune pe care le-am coordonat. Rămân fidel acestei opţiuni profesionale şi, ca deputat, iniţiez şi contribui la iniţiative legislative care aplică acest principiu, al prevenţiei, în legile care poartă semnătura mea. În domeniul consumului de substanţe interzise, prevenţia funcţionează doar dacă se exercită înainte de a fi nevoie să aplici o penalitate. Tocmai de aceea, ceea ce cred eu că se omite în discuţia de acum este că prevenţia, finanţată cu sume uriaşe, timp de decenii, de statul român, a eşuat lamentabil, fiind făcută formal, sindicalist, doar pe hârtie, de cele mai multe ori. În loc să fie traşi la răspundere cei care au folosit în acest mod bugetele pentru prevenţie, îi legalizăm pe consumatori! Iniţiativa legislativă pentru dezincriminarea consumului de droguri nu este decât o încercare de a pune batista pe ţambalul care cântă eşecul instituţiilor de aşa-zisă luptă antidrog.
Mâine-poimâine, dezincriminăm, în ordinea gravităţii din dosar: buliyng-ul, furtul, crima. Şi acestea sunt cazuri care implică minori, greu de gestionat, într-adevăr! Multe dintre ele cauzate chiar de consumul de substanţe interzise. Dacă minorii pot consuma droguri, de ce să nu-i lăsăm să-şi ducă fanteziile până la capăt? mă întreb eu. Şi, dacă suntem îngăduitori cu minorii, de ce n-am fi şi cu adulţii?
Am discutat de multe ori cu familii ale consumatorilor de droguri. Mi-au relatat condiţiile extrem de periculoase în care trăiesc alături de cei dependenţi. Mi-au cerut să iniţiez o lege care să le permită să-i interneze, fără acordul lor, în centre medicale de dezintoxicare. Sunt multe probleme care au nevoie de legislaţie în acest domeniu. Dezincriminarea consumului nu poate fi una dintre ele! Responsabilizarea legislativă a instituţiilor finanţate pentru prevenţia consumului, da. Şi a luptei reale cu producătorii şi cu traficanţii, bineînţeles.
deputat Eugen Neaţă








