Joi, 13 august 2015, s-a inaugurat o nouă galerie de artă la Râmnicu Vâlcea. Asistenţa numeroasă la eveniment a putut admira un număr considerabil de lucrări, expuse în spaţiul generos al show-room-ului care găzduieşte noua galerie. Am spus câteva cuvinte la acest eveniment, pe care le reiau aici cu încrederea că pot folosi celor care urmăresc cum se derulează în timp evenimentele dedicate artelor plastice la Râmnicu Vâlcea:
Mai nimic nu este vechi în istoricul galeriilor de artă la Râmnicu Vâlcea. Un mic muzeu de artă a fost înfiinţat abia prin anii 1920, cu prilejul unei donaţii a familiei Capelleanu, la liceul Lahovary. O secţie de artă a muzeului de istorie a apărut pe la sfârşitul anilor 1960. O galerie de artă a funcţionat abia în anii 1980 în locul în care se află şi astăzi galeriile Artex ale Uniunii Artiştilor Plastici. O alta a început să funcţioneze în urmă cu 7-8 ani la Consiliul Judeţean. Se numeşte, deşi nu foarte ferm, Constantin Iliescu, după numele celui mai cunoscut pictor vâlcean din secolul XX. Acolo expun cu precădere artiştii neafiliaţi la UAP. Li se spune amatori, unora pe bună dreptate, altora numai pentru că nu s-au dus la universitate. Nici Dumitru Ghiaţă n-a fost la şcoală şi alţi zeci, poate sute, ale căror lucrări le găsim pe simezele sau în beciurile majorităţii muzeelor din România. În arte, ca în multe alte domenii creative, este nevoie de vocaţie şi vocaţia nu se notează la şcoală.
Revenind la galerii, a mai existat Gallerya.ro, prima galerie cu capital privat, înfiinţată în anul 2000 şi care şi-a încetat activitatea în 2004. Aceasta a folosit mai întâi spaţiile unei firme care comercializa mobilier, pentru primele două expoziţii de amploare şi apoi, timp de trei ani, un spaţiu propriu. Nu am să refac istoricul detaliat al acestei galerii, deşi rămâne şi astăzi prima şi singura din România care a realizat vânzări pe Internet. A iniţiat şi o editură dedicată cărţii de artă.
C.aprice Art Gallery se înscrie aşadar în această din urmă linie, a iniţiativelor private. Are însă specificul, nu ştiu dacă şi câştigător, de a fi iniţiată de un artist, pictor şi designer, unul foarte tânăr şi, spun specialiştii, foarte talentat. Carina Rusu. Va fi aceasta o galerie comercială sau va fi o galerie dedicată tendinţelor actuale şi noilor artişti? Sper ca născocitorii galeriei C.APRICE Art să fi hotărât până acum în ce direcţie se îndreaptă acest proiect.
Comerţul cu artă este unul foarte dificil şi în România şi în restul lumii. Presupune multă tenacitate, informaţii de calitate din piaţa de artă şi un minim de cunoştinţe din istoria artelor plastice româneşti şi universale. Arta este autentică în mare parte în piaţa de artă, cumpărătorii mai puţin. Pentru că numai rareori cumpărătorii de artă sunt şi colecţionari de artă. După cunoştinţele mele, la Râmnicu Vâlcea, de exemplu, nu există niciun colecţionar de artă, în înţelesul acestui concept. Există vreo câteva depozite publice şi particulare de artă, unele, se pare, destul de interesante. Dar nu colecţii de artă. Va fi nevoie aşadar de multă dibăcie şi de multă cultură de piaţă ca să faceţi comerţ cu artă şi aici şi oriunde în altă parte. Cel mai dibaci comerciant de artă a fost Joseph Duveen şi ar fi bine să intrăm în piaţa de artă numai după ce ne-am asigurat că am înţeles cum a făcut el să contribuie la înfiinţarea unora dintre cele mai importante colecţii particulare, care au devenit, tot cu ajutorul lui, marile muzee americane. Nu există un corespondent al acestui om în istoria României, dar sunt destui în istoria ţărilor din vestul Europei.
Pe de altă parte, dacă galeria C.aprice Art este una ce îşi propune să contribuie la schimbarea din temelii a artelor plastice la noi, ar fi grozav să aibă un program curatorial îndrăzneţ, care să fractureze ritmurile sindicaliste ale majorităţii galeriilor din România. A răsărit la Râmnicu Vâlcea o generaţie tânără şi foarte tânără de artişti plastici, foarte diverşi stilistic, cu mult entuziasm. Se poate conta pe entuziasmul lor şi pe capacitatea de risc pe care o are artistul la tinereţe. Artiştii tineri provocări aşteaptă. Cei care nu aşteaptă provocări nu sunt probabil artişti şi tineri cu atât mai puţin. Tinereţea socială şi artistică nu sunt cele din paşaport.
Nu cred că există o a treia cale pentru o galerie de artă, deşi peste 90% dintre galeriile din România se deplasează pe o a treia direcţie, a evenimentelor cu noimă socială, administrativă, uneori politică şi mai puţin comercială sau reacţionară la adresa imobilismului şi a tradiţiilor prăfuite în artele plastice. Nu evoluţiile, ci mândriile par a fi motorul acestui fenomen. Şi alte interese mărunte.
Mulţumesc pentru prilejul oferit cumunicării publice a acestor gânduri. Drum bun şi multă inspiraţie în direcţia în care aţi pornit.
