Plutonierul major Albert Cristian Mufturel, a reprezentat cu succes ISU „Drobeta” la Concursul Naţional “Cel Mai Puternic Pompier”, desfăşurat, în perioada 07-08 iunie 2018, în municipiul Alba Iulia. Pompierul îşi desfăşoară activitatea în cadrul Detaşamentului Drobeta Turnu Severin, fiind şeful echipajului de scafandri-salvatori.

“Pentru această competiţie, pregătirea nu a fost una specifică bazată pe parcurgerea probelor desfăşurate în concurs, ci printr-un antrenament individual asiduu, susţinut de pasiunea pentru culturism, dar şi din dorinţa de perfecţionare, izvorâtă din profesionalismul dovedit la locul de muncă. Deşi are o capacitate fizică şi mentală de invidiat, salvatorul apreciază traseul competiţiei ca unul foarte solicitant, pentru parcurgerea lui fiind nevoie de: determinare, forţă, rezistenţă şi control. Colegul nostru, plt. maj. Albert Cristian Mufturel, a demonstrat că deţine aceste calităţi, reuşind să se claseze pe locul 9 în concurs. Rezultatul este unul foarte bun, luând în considerare că pompierul a participat pentru prima dată la această competiţie, unde s-au întrecut 85 de salvatori din cadrul a 32 de inspectorate pentru situaţii de urgenţă din ţară, probele fiind adaptate după cele ale concursurilor sportive internaţionale ale pompierilor organizate la Jocurile Mondiale ale Poliţiştilor şi Pompierilor”, se arată într-un comunicat al ISU Mehedinţi.