Eu nu cred în originea românească a cuvântului buleală. Doar dacă mi se poate indica o origine dacică a acestui cuvânt. Dacă nu, pot accepta că rădăcina bul - de la care se zice că s-au dezvoltat bulelă, bulan şi bulangiu – vine din rromă, de unde se aude că ar fi venit. Bul face parte, aşadar, din fondul nostru multicultural şi multilingvistic. Dovadă că îl folosim - în versiunile sale mai dezvoltate – fără a face nicio trimitere la etnia care l-a rostit pentru prima oară. Bul, bulan, buleală, bulangii.

Noroc cu acest bullyng, care a aterizat în România de curând, pe creasta vântului lingvistic ce bate din când în când şi dinspre Occident. El completează, cu precizie anglosaxonă, o enumerare cu tendinţe peiorative, de cele mai multe ori. Bullyng, vreau să zic. Buling, buleala şi bulangii se onorabilizează în acest fel. Vine din Indiile închipuite de Columb, nu dispre Indiile în mişcare de la Răsărit.

Trioul buling, buleala şi bulangiu sună rotund acum, ilustrând un comportament uman care face înconjurul planetei de trei-patru ani. Persoane sus-puse la nivel mondial au ridicat bulingul la nivel de politică de stat, înlocuind dialogul, diplomaţia şi negocierea cu ameninţarea fără perdea, cu impuneri fără drept de apel şi cu războiul, în înţelesul său cel mai primitiv. Buling, buleală şi bulangii. Un stil care a făcut repede pui, de la un ocean la celălalt, de la o ţară la alta, de la o regiune la alta, de la o localitate la alta, de la un cătun la altul, de la o casă la alta şi, uneori, de la un membru al familiei la altul. S-a umplut lumea de buling, de buleală şi de bulangii. O a doua epidemie, după cum vedeţi.

Eu unul m-am cam săturat de bulingul care s-a instalat în ţara în care m-am născut. În admiraţia pentru buleală şi bulangii a poporului căruia îi aparţin. Nu am de gând să fug nicăieri din calea bulingului şi a bulelii şi nici a celor care nu pot funcţiona fără a fi bulangii. Nu eu sunt cel ce trebuie să plece de aici. Îmi place să discut cu cei din faţa mea, în contradictoriu, dacă e nevoie, până cad lat de atâta vorbit. Bulingul nu este pentru mine, ca să mă simt mai mult decât sunt. Nu-mi amintesc să fi cultivat vreodată lucrul de mântuială sau să-l fi practicat în vreun fel. Buleala, adica, sau cum se mai numeşte ea. N-am agresat niciodată pe nimeni. Nu sunt un bulangiu.

N-ai văzut niciodată un bulangiu? Deschide televizorul şi vei avea în faţă un adevărat album. Politicieni care vorbesc unii peste alţii fără să spună nimic. Moderatori de televiziune care strigă la invitaţii din studio ca şi cum le-ar fi sclavi pe tarla. Buling în toată regula. Şi o întreagă galerie de bulangii. Pensionari care nu au nimic de gândit mai departe de mărirea pensiilor lor. Sindicalişti care nu dau semne că ştiu ceva despre rentabilitatea muncii şi antreprenori isterizaţi de subţierea subvenţiilor de la stat, fără de care nu se poate face profit. Chiar n-ai văzut niciodată un bulangiu? Apropie-te de un ghişeu de la poştă şi vei primi un refuz de nu te vezi! De un funcţionar, indiferent de instituţia care l-a încoronat cu titlul pe care se pregăteşte să-l transmită fiului său. Nu ştiu un loc liber de buleală şi de bulangii pe teritoriul ţării în care locuiesc.

Cât despre buleală – interpretată de unii lingvişti ca fiind o treabă de mântuială – priveşte de jur împrejur şi spune-mi ce vezi cu adevărat. O spoială de instituţii care maimuţăresc structuri statale copiate fără niciun înţeles. Protecţie socială ca o mască pentru şomaj. Protecţie civilă asigurată de pe scaunul aflat în spatele unui birou. Protecţia mediului împănată cu rapoarte mincinoase, numai bune de trimis la export. Instrucţie şcolară bună de nimic şi educaţie în limitele înguste ale vreunui tabu calificat ca tezaur tradiţional românesc. Buling, buleală şi bulangii. În aer, pe apă şi pe uscat. În şcoli, în spitale, în biserici şi, evident, în berării. Pe stadion, la piaţă, în parc şi la coafor. La muzeu, în galeria de artă, la gară şi în ceainării.

Noaptea care a trecut deja în România marchează ziua în care americanii au decis să scoată afară bulingul, buleala şi pe bulangiii din ţara lor. Mă rog, pe bulangii nu poate nimeni să-i scoată afară din ţara în care s-au născut. Bulingul la care i-au supus pe ceilalţi, da. Şi chiar buleala care tinde să fie o ţară şi chiar o lume, supusă deciziilor şi tratamentului unor bulangii, poate fi întreruptă şi corectată, în beneficiul celor abuzaţi. Cum a fost posibil să scapi de aşa ceva? Folosind armele cele mai eficiente ale propriei democraţii. Americanii au grijă de democraţia lor ca nimeni altcineva pe acest pământ. Ea nu-i protejează de buling, de buleală şi de bulangii. Dar - dacă acest trio infernal se instalează în ţara lor - îl spulberă cu un vot de nu se vede, ca acum!

Omenirea întreagă respiră aerul mai curat al acestui exerciţiu democratic fără precedent, după ştiinţa mea. Să pui bulingul la pământ, să întrerupi buleala epidemică şi să-i trimiţi pe bulangii la casele lor, printr-un simplu vot, încărcat cu voinţă şi devotament.