Reprezentanţii unei companii chineze au fost prezenţi, miercuri, în staţiunea Ocnele Mari, fiind interesaţi de preluarea activelor fostei baze de tratament, dar şi de concesionarea unui teren de peste 25.000 de metri pătraţi.
"Suntem în fazele de pregătire a licitaţiei pentru vânzarea activelor fostei baze de tratament începută în anii ’90 şi concesionarea unui teren de 25.000 de metri pătraţi, din care peste 2.000 de metri pătraţi reprezintă un lac cu apă dulce.", Petre Iordache, primar Ocnele Mari
„Suntem în fazele de pregătire a licitaţiei pentru vânzarea activelor fostei baze de tratament începută în anii ’90 şi concesionarea unui teren de 25.000 de metri pătraţi, din care peste 2.000 de metri pătraţi reprezintă un lac cu apă dulce. Paradoxal, într-un oraş al sării, avem acest lac natural cu apă dulce. După primele evaluări, activele bazei de tratament se ridică la 500.000-600.000 de euro, preţ de pornire. Primii interesaţi de acest proiect au fost reprezentanţii unei companii din China care şi-au manifestat în mod serios intenţia de a ridica aici o clinică de recuperare post-operatorie. Licitaţia va avea loc în noiembrie şi ne dorim cât mai mulţi investitori să participe”, a precizat primarul Petre Iordache.
Ocnele Mari este una din cele mai cunoscute staţiuni balneologice din ţară, fiind renumită pentru băile cu sare din Ocne şi Ocniţa.