Pe Scurt

Vâlcea: S-a stins conflictul dintre Ambulanţă şi Spitalul Judeţean de Urgenţă

*În urma disensiunilor dintre Serviciul Judeţean de Ambulanţă şi Spitalul Judeţean de Urgenţă, provocate de faptul că, până la această dată, nu s-a încheiat un contract de prestări servicii, preşedintele CJ Vâlcea a intervenit, aducând la masa tratativelor directorii celor două instituţii.

Pentru dezamorsarea conflictului, preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Cîlea, a invitat ieri la masa tratativelor conducerile celor două instituţii şi a insistat să se găsească cea mai potrivită cale de comunicare, înţelegere şi negociere. Din punctul de vedere al managerului Serviciului Judeţean de Ambulanţă, cauza principală a relaţiilor tensionate rezidă în faptul că managerul Spitalului nu a acceptat clauzele din proiectul contractului de transport. În replică, directoarea Spitalului a motivat că pretenţiile prestatorului de servicii sunt în contradicţie cu prevederile Ordinului nr. 55/2010 al Ministerului Sănătăţii, mai ales în ceea ce priveşte taxa de solicitare suplimentară. În cadrul medierii, preşedintele Ion Cîlea, a insistat pe necesitatea respectării formelor de decontare a serviciilor de ambulanţă pentru a se evita situaţiile de conflict la plată, fie direct de către beneficiar, respectiv de Spitalul Judeţean, fie de către Casa Judeţeană a Asigurărilor de Sănătate.

Intervenţia în această dispută a preşedintelui Consiliului Judeţean, a avut un final care, de fapt, era de aşteptat, în sensul că „părţile beligerante” au găsit împreună calea potrivită de dialog, modalitatea de stingere a conflictului şi, în final, au perfectat prin semnătură contractul de prestări servicii care n-a fost operaţional timp de peste 10 luni.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...