Nu mai este un secret că în ultimii cinci ani potenţialul de creştere al României a scăzut de la 5% către zero (estimările FMI în jur de 1%). Şocul iniţial a fost unul venit din exterior, „criza”, dar răspunsul la acest şoc a fost dat de politicile economice gândite local. Mai clar, decidenţii şi tehnocraţii care lucrează pentru stat au observat în prima etapă şocul negativ pe care l-a primit economia în 2008 doar după ce a lovit economia. În a doua etapă au folosit inteligenţa colectivă şi au luat un set de măsuri/decizii pentru diminuarea efectelor aceestui şoc pentru economie (în teorie).
Politicile economice implementate au depins în totalitate de modul în care decidenţii şi tehnocraţii lor înţeleg că funcţionează această economie. De exemplu, politica monetară a fost folosită pentru a stopa o depreciere a RON deoarece BNR presupune că o depreciere nu susţine creşterea economică prin canalul ratei de schimb. Modul în care a acţionat arată că BNR consideră deprecierea un risc pentru creşterea economică. Alt exemplu, politica fiscală a crescut cheltuielile publice, taxele şi arieratele pentru că decidenţii şi tehnocraţii lor consideră că numai aşa susţineau cererea agregată.
Acum, la 5 ani de politici economice care teoretic ar fi trebuit să atenueze efectele „crizei” pentru economie vedem efectele acestor politici economice pentru PIB-ul potenţial.
Luăm în calcul trei estimări de PIB potenţial: folosind datele până la sfârşitul lui 2006, folosind datele până la sfârştitul lui 2008, folosind datele până la sfârşitul lui 2013 şi dacă ţinem cont şi de PIB-ul real în milioane lei, putem trage două concluzii pe baza acestei analize:
1) PIB-ul real este încă sub nivelul celui din 2008. De fapt, suntem în decembrie 2007.
2) PIB-ul potenţial a scăzut, dar, mai grav, rata de creştere este aproximativ zero în estimările mele.
Dacă şocul iniţial nu este vina decidenţilor şi tehnocraţilor locali (care lucrează pentru stat) modul cum a evoluat economia în perioada 2009-2013 (inclusiv) este în totalitate responsabilitatea acestora.
PIB-ul potenţial este un concept teoretic şi nu putem să discutăm decât despre estimări. Totuşi, este unul dintre cele mai importante concepte pentru că reprezintă nucleul fiecărei decizii de politică monetară şi fiscală. Altfel spus, deciziile de politică economică teoretic ar trebui să închidă deficitul de cerere din economie care nu înseamnă altceva decât diferenţa dintre unde este economia şi unde ar trebui să fie. PIB-ul potenţial reprezintă o economie unde TOATE resursele sunt alocate eficient.
Provocarea pentru decidenţi şi tehnocraţii lor este să readucă PIB-ul real cât mai aproape de aceste estimări. După cum se vede, chiar după ce eliminăm perioada 2007-2008, provocarea de a aduce PIB-real la nivelul PIB-ului potenţial estimat pentru economia din 2006 este foarte mare. Până în acest moment, vedem că deciziile luate au îndepărtat PIB-real de aceste ţinte. Pentru mine, acest lucru arată că teoria şi modelul din spatele acestor decizii sunt greşite. Mai clar, cheltuieli publice mai mari, taxe mai mari şi mai multe, arierate, politica monetară cu obiective multiple nu ajută PIB-real, ci din contră.
Ce tip de politici economice ar ajuta? Pentru a răspunde la această întrebare ar trebui să ştim ce influenţează PIB-ul poteniţal sau economia pe termen lung. Aici apar truismele: investiţiile, productivitatea, flexibilitatea pieţei muncii, libera circulaţie a capitalului, competiţia şi preţurile stabile.
Pentru a stimula toate aceastea eu am un alt model economic în minte. Unul care transferă responsabilitate deciziilor de economisire, investire, consum de la stat către sectorul privat. De exemplu, eu înţeleg dinamica economiei noastre altfel decât BNR sau MF. În 2008, prioritatea deciziilor de politică monetară ar fi fost menţinerea încrederii în lichiditatea din sistemul finaciar şi reducerea taxelor pentru a susţine cererea internă. O reducere a taxelor simultană cu o depreciere duce la o cerere agregată mai mare pentru că în modelul meu cresc atât cererea internă cât şi cea externă. Astfel, şocul „crizei” ar fi fost mult mai mic. Dar mult mai important, o scădere a PIB în 2009 mai mică ar fi însemnat venituri bugetare mai mari şi un deficit bugetar mai mic. Implicaţiile ar fi fost pozitive pentru PIB-ul potenţial pe termen lung - am fi observat o scădere mai mică a PIB-ului potenţial.
Economic
21.10.2013
EDITORIAL ECONOMIC
Modul în care decidenţii şi tehnocraţii lor înţeleg economia are efecte reale pentru PIB-potenţial

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)
< înapoiînainte >







