O idee dezvoltată dintr-o revistă a prins rapid viaţă în gospodăria familiei Niculescu din Stoeneştii Vâlcii. Târgurile tradiţionale din întreaga ţară sunt acum populate cu produsele vestimentare unicat obţinute din mătasea provenită de la viermii de mătase.
La 25 de kilometri de Rm. Vâlcea, pe drumul naţional 67 ce duce spre Tg. Jiu, se desprinde o şosea care pare că ar lua pieptiş versantul munţilor din apropiere. Străbaţi vreo trei kilometri ca să ajungi acasă la familia Niculescu, din Stoeneşti, comună unde există singura fermă pentru creşterea viermilor de mătase din România.
Fermă în înţelesul deplin al cuvântului, dacă ţinem seama că toţi membrii familiei Niculescu obţin anual cel puţin 100 de kilograme de mătase naturală. În momentul de faţă, Cristina Niculescu, cea care coordonează întreaga afacere, este conştientă de faptul că începutul afacerii a fost unul destul de greoi, cea mai mare problemă creându-le-o miile de larve nesătule pentru care trebuiau să bată satele vecine în căutarea frunzelor de dud. În timp, au scăpat şi de această grijă, după ce şi-au înfiinţat propria plantaţie cu o mie de duzi, iar acum consideră că, având sprijinul mai tinerilor din familie, şansa de a dezvolta mica fermă din Stoeneşti este destul de mare. “Noi am pornit destul de timid, pentru că nu am avut dud să creştem viermii de mătase, mai mult, nu am avut nici spaţiu unde să îi creştem, dar în vremurile de acum, cred că un sprijin pe moment din partea copiilor este unul real pentru a ne ajuta să ne dezvoltăm mai mult. Ei sunt tineri şi avem nevoie de ei la calculator, la acte”, mai spune creatoarea populară.
Din drag pentru tradiţie
Pe de altă parte, copiii Cristinei Niculescu susţin că s-au alăturat afacerii începute de părinţi fără prea multă insistenţă din partea acestora din urmă, iar faptul că au şansa de a duce, într-un fel, tradiţia costumului popular mai departe, a fost un motiv în plus pentru a intra în lumea viermilor de mătase.
“Mai de plăcere, mai de nevoie, am acceptat şi consider că încă mai este nevoie de astfel de produse pe piaţa românească, deşi lumea s-a cam dezobişnuit să folosească îmbrăcămintea populară. Eu tind, însă, să cred că, în timp, o să se mai schimbe lucrurile”, ne-a mărturisit băiatul creatoarei populare Cristina Niculescu. Speranţă pe care o nutreşte şi sora lui, căreia nu i se mai pare greu de lucrat la război. “Am învăţăt de la mama şi de la bunica şi nu mi se mai pare greu. De exemplu, o maramă de doi metri o realizez în două zile maxim, însă depinde acum şi de câte iţe are războiul… dacă are 12, e ceva mai greu, însă nimic nu mi se mai pare acum greu, pentru că mă gândesc că este frumos să păstrăm tradiţia”, consideră fiica Cristinei Niculescu.
Câştig estimat în timp
"Nu aşteptăm câştigul mâine. Asta se va vedea în timp, când vom putea creşte mai mult, când producţia va fi mult mai mare" - Cristina Niculescu
La o primă vedere, s-ar putea spune că afacerea merge bine, însă cei din familia Niculescu îşi doresc acum ca de la 100 de grame de larve să se realizeze o creştere care să depăşească 200, iar vânzările să fie şi ele considerabile. “Cât priveşte producţia, ideal ar fi să ajungem la 200 de grame de larve, ceea ce înseamnă, credeţi-mă, foarte mult. Pot să spun că treaba în familie cu producţia merge bine, însă noi acum trebuie să ne zbatem să şi vindem, că de produs producem”, a încheiat doamna Niculescu. Deşi sunt mai singurii din ţară care cresc viermii de mătase pentru a realiza mai apoi, tot în propria gospodărie, eşarfe, perdele, marame, ii din mătasea provenită de la acele mici vietăţi, familia Niculescu suţine că nu aşteaptă ca din această afacere profitul să vină imediat. “Nu aşteptăm câştigul mâine. Asta se va vedea în timp, când vom putea creşte mai mult, când producţia va fi mult mai mare şi când personalul va fi şi el supradimensionat pentru a putea intra pe piaţă mai puternic”, ne mărturiseşte Cristina Niculescu.
Metodă tradiţională de obţinere a mătăsii
Spre deosebire de alţi crescători care vând imediat coconii părăsiţi de fluturi, Cristina şi ceilalţi ai casei continuă procesul de toarcere şi filare a firului de mătase, după care sunt trase în urzeală pe cele zece războaie de ţesut manual. De fapt, aici intervine migala pe care obţinerea mătăsii o presupune şi despre care bunica familiei Niculescu susţine că aceasta trebuie să o aibă fiecare persoană care se hotărăşte să urzească sau să scarmene. “E multă muncă până la obţinerea mătăsii. Întâi creştem viermii de mătase, trebuie să îi tratăm şi să îi îngrijim ca să iasă gogoşile. Se fierb, apoi din ele se trage firul pentru a se face maramele. Mai apoi, se trage separat firul, se filează şi, după ce ies fluturii din gogoşi, se scarmănă şi se face ceva mai gros, cum ar fi stofa. De exemplu, pentru o cămaşă scărmănăm vreo 200-300 de grame şi durează cam două-trei zile pentru a o realiza”, precizează bunica.
Aşteptaţi să descoperiţi drumul mătăsii
Maramele, ştergarele, şalurile, dar şi alte bijuterii vestimentare pot fi admirate la mai toate târgurile şi manifestările meşterilor populari din întreaga ţară, unde familia Niculescu poate fi recunoscută după gogoşile de mătase pe care le poartă oriunde, iar dacă paşii vă vor îndrepta către meşterii din Stoeneştii Vâlcii, curioşi să vedeţi drumul magic al mătăsii, să ştiţi că la fel de primitori sunt în oricare zi, asemenea cum îi găsiţi la târgurile de profil.








