Economic

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Sentimentul economic, între cauză şi semnal

Atunci când analizăm mersul economiei şi impactul său asupra societăţii şi vieţii oamenilor, oriunde ne-am desfăşura activitatea, lucrăm mult cu date şi indicatori: inflaţie, PIB, credit, curs de schimb, rezerve, creştere, salarii şi foarte multe altele. Dar evaluările noastre cele mai importante nu se realizează exclusiv din tabele statistice ce conţin date referitoare la trecut, ci sunt orientate spre viitor şi depind, printre altele, de comportamentul de zi cu zi al milioanelor de gospodării şi firme: cât cheltuiesc, cât economisesc, ce salarii negociază, ce preţuri afişează. Iar acest comportament este condus, în bună măsură, de percepţii şi aşteptări.

Poate surprinzător, această idee nu este chiar atât de nouă. În 1759, cu şaptesprezece ani înainte de Avuţia Naţiunilor, Adam Smith publica Teoria sentimentelor morale. Pentru el, ca şi pentru noi astăzi, economia nu poate fi redusă la relaţii mecanice de tip cauză-efect, pentru că încrederea, percepţia, alegerile morale şi felul în care ne raportăm unii la ceilalţi şi la evenimentele pe care le parcurgem contribuie la ţesutul social şi, implicit, la funcţionarea pieţelor.

Aproape două secole mai târziu, John Maynard Keynes a numit „animal spirits” acea componentă a deciziei care nu poate fi redusă la un calcul rece al probabilităţilor. În condiţii de incertitudine, aşa cum avem şi astăzi din multiple perspective, probabilităţile nu sunt cunoscute şi nimeni nu poate construi o arhitectură de scenarii care să descrie de o manieră completă rezultatele viitoare posibile. În astfel de situaţii, sentimentul economic este în acelaşi timp cauză şi semnal:

• cauză, pentru că influenţează direct deciziile de consum, de economisire şi de investiţii;

• semnal, pentru că, măsurat cu rigoare, ne oferă explicaţii pe care datele statistice le confirmă abia mai târziu dar şi repere pentru ceea ce urmează.

Economia comportamentală modernă a dus această idee mai departe şi i-a adăugat rigoare experimentală. Daniel Kahneman şi Richard Thaler ne-au arătat că agenţii economici sau decidenţii din spatele lor nu sunt o formă de homo oeconomicus perfect raţional aşa cum, pentru simplificare, se prezintă în multe manuale. Deciziile lor sunt influenţate de inerţie, de aversiunea faţă de pierdere, de limitele autocontrolului, de contabilitatea mentală şi de felul în care le sunt prezentate opţiunile. Contează, cu alte cuvinte, nu doar ce alegem, ci şi contextul în care alegem - ceea ce Thaler a numit arhitectura alegerii. Două persoane cu venituri similare pot lua decizii radical diferite pentru că percep diferit riscul, siguranţa şi viitorul. Iar aceste percepţii sunt tocmai ceea ce Indexul de astăzi îşi propune să măsoare.

Robert Shiller a adăugat o altă dimensiune esenţială: puterea naraţiunilor. Oamenii nu reacţionează doar la date, ci şi la poveştile prin care interpretează datele. Naraţiunile despre inflaţie, prosperitate, criză, locuri de muncă, tehnologie sau declin se răspândesc în societate şi pot schimba comportamente economice. Uneori, aceeaşi cifră este privită cu optimism sau cu teamă, în funcţie de povestea colectivă în care este aşezată.

Indicatorii moderni de sentiment încearcă să transforme astfel de elemente într-o informaţie măsurabilă, şi avem nevoie de asta pentru că ele fac parte din mecanismul economiei.

Există o experienţă internaţională solidă în acest domeniu. Comisia Europeană publică Economic Sentiment Indicator, care reuneşte informaţii despre încrederea din industrie, servicii, comerţ, construcţii şi din rândul consumatorilor. OECD urmăreşte Consumer Confidence Index, pornind de la aşteptările gospodăriilor privind situaţia financiară, economia generală, şomajul şi economisirea. În Statele Unite, Conference Board şi University of Michigan măsoară de decenii încrederea şi sentimentul consumatorilor. Managerii şi investitorii urmăresc, de asemenea, indicatori precum Purchasing Managers' Index, care surprind rapid schimbarea comenzilor, producţiei şi ocupării.
Datele cantitative ne arată ce s-a produs, cât s-a investit şi cum au evoluat preţurile. Nu sunt puţine situaţiile în care indicatorii de sentiment se abat de la imaginea pe care o creionează datele oficiale ce se referă la trecut. Ele evidenţiază informaţii suplimentare despre efectele pe care le are dinamica economiei în viaţa oamenilor.

Se cuvine să spunem şi ce nu poate face un indicator de sentiment. El este, prin natura lui, o măsură mult mai volatilă prin comparaţie cu alte variabile economice: reacţionează la ştirile săptămânii, la tonul dezbaterii publice, uneori la orientările şi simpatiile respondentului mai mult decât la situaţia lui economică. Literatura internaţională arată că indicatorii de încredere anticipează adesea punctele de inflexiune ale dinamicii economiei, dar generează şi numeroase semnale false. De aceea, pentru a creşte calitatea concluziilor, este importantă analiza tendinţelor indicatorilor de sentiment prin coroborare cu dinamica variabilelor care măsoară economia reală.

Totodată, indicatorii de sentiment sunt utili pentru că măsoară ceva ce altminteri este foarte greu de distins din statisticile clasice: nivelul încrederii diferitelor categorii de participanţi din economie sau de pe pieţe. Iar încrederea are o proprietate economică precisă: reduce costurile de coordonare. Atunci când oamenii au încredere în instituţii, în reguli, în stabilitatea sistemului financiar, orizontul deciziilor se prelungeşte. Contractele sunt încheiate pentru perioade mai lungi, investiţiile devin mai ample, iar economisirea poate fi transformată mai uşor în capital productiv. Dimpotrivă, când încrederea se erodează, preferinţa pentru lichiditate creşte, investiţiile sunt amânate, iar prima de risc se majorează. Încrederea este aşadar o infrastructură invizibilă a economiei şi societăţii. Şi, ca orice infrastructură, se construieşte lent şi se poate deteriora repede.
Aici putem face o legătura cu foaia de parcurs a viitorului economic al României. O strategie naţională credibilă trebuie să ţină seama atât de ceea ce putem măsura (productivitate, investiţii, infrastructură, educaţie, energie, finanţe publice), cât şi de ceea ce putem doar percepe: încredere, aşteptări, disponibilitatea de a investi şi convingerea oamenilor că efortul de astăzi va produce prosperitate mâine.

Pentru ca această radiografie să devină cu adevărat utilă, sunt importante trei lucruri:

• Primul este continuitatea. O singură măsurătoare reprezintă o fotografie; măsurătorile repetate formează un film. Contează direcţia, amplitudinea şi persistenţa schimbării.
• Al doilea este comparabilitatea: o metodologie stabilă permite să distingem o modificare reală de un efect statistic.
• Şi nu în ultimul rând, dezagregarea: media naţională poate ascunde diferenţe importante între generaţii, regiuni, categorii de venit sau statut ocupaţional.

Putem măsura capitalul financiar, putem construi capital fizic, putem forma capital uman. Există însă şi un al patrulea capital, care nu apare în conturile naţionale: capitalul de încredere. De nivelul său depinde succesul cu care o societate poate mobiliza resurse, poate accepta reforme dificile şi poate transforma oportunităţile în realizări comune.

Gospodăriile şi firmele nu decid pe baza tabelelor statistice, ci pe baza a ceea ce cunosc, înţeleg, percep şi anticipează. Consumul, economisirea şi investiţiile se formează, aşadar, inclusiv în această zonă a percepţiilor. Tocmai de aceea distanţa dintre statistici şi percepţii nu trebuie ignorată, ci înţeleasă. Iar pentru a o înţelege, trebuie mai întâi măsurate percepţiile. Pentru că, uneori, înainte ca economia să îşi schimbe direcţia în statistici, direcţia s-a schimbat deja în mintea oamenilor. Iar asta se va vedea şi se va simţi, cu siguranţă, după un timp.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...