Râmnicu Vâlcea a corectat marţi, 30 iunie 2026, o nedreptate istorică strigătoare la cer. Grupul statuar dedicat domnitorului Barbu Ştirbei, lăsat în uitare mai bine de-un secol, a fost în sfârşit dezvelit oficial la intrarea principală din Parcul Zăvoi. Lucrarea de artă a primit strălucirea pe care o merită.
Târguiala din primărie
Aprilie 1914. Râmnicu Vâlcea freamătă. Primarul liberal A.G. Boicescu bate palma cu sculptorul Constantin Gh. Mihăilescu. Preţul: 30.000 de lei. O sumă derizorie pentru o compoziţie masivă din marmură dedicată memoriei Domnitorului Barbu D. Ştirbei.
Profesorul de “desemn” acceptă din patriotism local. Vrea să lase o moştenire urbei sale. Este un dar, nu o afacere.
Prăbuşirea şi ocupaţia
August 1916. România intră în Primul Război Mondial. Iadul se dezlănţuie. Germanii ocupă Râmnicul timp de doi ani. Economia se prăbuşeşte violent. Apare “leul german de ocupaţie”. Inflaţia explodează galopant. Banii nu mai au nicio valoare.
O scrisoare plină de revoltă
Anul 1919. Războiul s-a terminat. Dezastrul economic este total. Mihăilescu termină totuşi monumentul. Statuia este amplasată în Parcul „Zăvoi”. Statul rămâne dator. În 1921, artistul nu primise ultima tranşă. Rămăseseră 10.000 de lei. Furios, scrie o scrisoare deschisă în presa locală. Banii lui valorau acum doar o zecime. Munca sa fusese practic confiscată de inflaţie.
Dimensiunile unei capodopere
Monumentul este unul impunător. Are 5,50 metri înălţime cu tot cu soclu. Este cioplit în marmură pură de Caransebeş. Pe frontispiciu scrie simplu: „În memoria Domnitorului Ţării Româneşti Barbu D. Ştirbei, 1849-1856”. În spate, o altă placă aminteşte de iniţiatorii Grigore Procopiu şi Nicolae Iepure. Totul a fost finanţat prin subscripţie publică. O operă a comunităţii, clădită pe spatele unui singur om.
Sacrificiul din umbră
Mihăilescu a vrut nemurirea. A primit doar boală şi sărăcie lucie. Lucrarea este o alegorie superbă. Reprezintă scoaterea la lumină a Ţării Româneşti. Artistul a sculptat măcinat de dureri. Nu a mai apucat inaugurarea oficială. Moare la doar 48 de ani. Pleacă pe lumea cealaltă fără niciun ban în buzunar.
Şters din memoria lumii
Tragedia devine totală după moarte. Mihăilescu este îngropat în Cimitirul „Sfântul Ion”. Cere prin legat o simplă cruce de stejar. În timp, crucea dispare misterios. Locul de veci este vândut altcuiva. Numele său este complet şters din istoria oraşului. Rămâne doar marmura din Zăvoi, martora tăcută a unui blestem artistic.
Alianţa care a învins nepăsarea
Salvarea Grupului statuar, ignorat şi deteriorat de-a lungul vremii, a venit în urma unei mobilizări exemplare. Rotary Club, Primăria Municipală şi specialistul restaurator piatră, ceramică şi stucatură Mihai Iancovescu Rudeanu şi-au dat mâna.
Sufletul proiectului a stat în doi oameni dedicaţi. Inginerul Dan Ioan Fiera şi pictorul Gheorghe Dican (între multe altele şi vicepreşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici din România) au coordonat totul. Ei au atras sponsori şi au obţinut avizele necesare.
Imnul Naţional sub cod roşu de caniculă
Ceremonia de marţi a fost una extrem de emoţionantă. Acordurile Imnului Naţional au deschis evenimentul istoric. Locul are o simbolistică aparte: aici s-a cântat prima dată imnul, pe 29 iulie 1848.
Soliştii Corului „Euphonia” au oferit un moment solemn. Actorul Ionuţ Mocanu a fost maestrul de ceremonii perfect. Publicul a fost numeros, în ciuda unui cod roşu sufocant de caniculă.
Secrete dezvăluite şi orgolii pozitive
Gheorghe Dican a vorbit scurt şi aplicat cum îi e obiceiul. El a dezvăluit detalii neştiute din viaţa grea a sculptorului.
La rândul său, preşedintele Rotary Club Râmnicu Vâlcea, ing. Victor Avram, a descris cu durere starea trecută a statuii.
În alocuţiunea sa, primarul Mircia Gutău a mulţumit public tuturor contributorilor. Evenimentul a aprins şi o scânteie de mândrie locală. Edilul a promis că va restaura şi alte monumente din oraş.
Triumful de sub pânza albă
Momentul culminant a tăiat respiraţia celor prezenţi. Pânza albă a căzut într-un gest simbolic comun. Grupul statuar a ieşit la lumină în toată grandoarea sa.
Locul ales nu este deloc unul întâmplător. Chiar domnitorul Barbu Ştirbei a donat acest teren în 1850. Prin ofis domnesc, el a transformat spaţiul în loc de promenadă.
Cortina verde din Parcul Zăvoi
Monumentul istoric recondiţionat înfruntă o problemă neaşteptată de estetică urbană. Doi arbuşti ornamentali, plantaţi complet neinspirat, blochează vizual opera de artă chiar de la intrarea în Parcul Zăvoi. Monumentalitatea ansamblului este astfel drastic diminuată. Soluţia este rapidă şi logică: mutarea urgentă a celor doi arbuşti într-o altă zonă a parcului!
