Vineri, 8 mai 2026, Secţia de Etnografie a Muzeului Olteniei Craiova a găzduit o manifestare de o complexitate rară, dedicată memoriei olarului vâlcean Dumitru Şchiopu. Sub genericul „Semne de lut - Centenar Dumitru Şchiopu”, maratonul cultural organizat în parteneriat cu forurile culturale din Dolj şi Vâlcea a demonstrat forţa dialogului interjudeţean. De la rigoarea cercetării muzeale la emoţia vie a atelierului de olărit, evenimentul a transformat Casa Băniei într-un spaţiu în care patrimoniul dacic şi tradiţia brâncovenească s-au întâlnit pentru a onora un veac de artă populară.

Un altar al timpului: Între Craioveşti şi Brâncoveanu

Casa Băniei nu este doar un spaţiu de expunere, ci un martor tăcut al secolelor. Ridicată de boierii Craioveşti la sfârşit de secol XV şi rezidită de martirul Constantin Brâncoveanu în 1699, clădirea poartă în pivniţele sale răcoarea istoriei şi în ziduri ecoul nenumăratelor transformări. De la sediu al administraţiei austriece la proprietate a Episcopiei Râmnicului, de la tribunal la liceu, monumentul şi-a găsit vocaţia supremă din 1966: aceea de a păstra sufletul ţăranului român prin Secţia de Etnografie a Muzeului Olteniei.

Atmosfera a fost încălzită de cuvintele dr. Adrian Irinel Cănureci, care, într-un omagiu vibrant, a vorbit despre demnitatea meşteşugarului şi despre cum degetele olarului Dumitru Şchiopu au ştiut să dea viaţă lutului inert. În completare, muzeograful Loredana Vasilica Durău, curatorul expoziţiei, a dezvăluit culisele muncii de cercetare, mulţumind echipei care a făcut posibilă această întâlnire între public şi arta populară autentică.

Vlădeştii în inima Craiovei: poveşti din pământ

Patrimoniul de ceramică al Muzeului Olteniei, impresionant prin cele 4.000 de exponate, a strălucit prin „nucleul de foc”. Din acestea cele 300 de piese din Vlădeşti, 200 îi aparţin lui Dumitru Şchiopu - un univers de străchini şi farfurii unde geometria sacră se împleteşte cu vegetalul. Dacă Horezu este deja un simbol al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO), Vlădeştii au demonstrat, prin această expoziţie, că deţine o forţă de expresie egală, o cromatică şi o simbolistică ce refuză să apună.

Prof. dr. Gheorghe Deaconu, sufletul proiectului Centenar „Dumitru Şchiopu”, a adus o notă de eleganţă şi responsabilitate discursului public. „Este loc sub soare pentru fiecare”, a punctat acesta, insistând că dezvoltarea culturală are nevoie de un program riguros, de un destin care să transcendă disputele politice efemere. Mesajul său a fost clar: profesionalismul trebuie să fie singura monedă de schimb în conservarea tradiţiei.

Geografia sacră: O „ţară a domnilor” şi a soliştilor lutului

Istoricul Dinică Ciobotea a oferit o perspectivă fascinantă asupra rădăcinilor meşteşugului. Vâlcea, „ţara domnilor” şi a moşnenilor, a fost prezentată ca un centru nervos al Europei încă din vechime, legată prin sarea şi drumul Oltului de marile depozite ale Sibiului şi Braşovului. Statistica istorică a uimit asistenţa: în timpul conscripţiei austriece, exista un olar la fiecare 40 de locuitori, o densitate de meşteşugari comparabilă cu cea din Occidentul acelei epoci.

Evenimentul nu ar fi fost complet fără „vocea” tradiţiei. Maestrul Constantin Ceauşu, laureat al Festivalului „Maria Tănase”, Ediţia 1975, a umplut spaţiul cu sunetul cavalului, al ocarinei şi al cimpoiului. Interpretând doina care l-a consacrat, „Oltean mândru şi voinic”, artistul a împărtăşit crâmpeie din destinul său - de la visul de a fi profesor de chimie, la cel de a fi „păstorul” sunetelor rare, sub îndrumarea lui Marin Brînaru.

Piesa „Mi se duc vecinii, Doamne!”, compusă de Constantin Ceauşu, a reprezentat punctul culminant al recitalului său, o meditaţie sonoră asupra trecerii timpului, care a lăsat publicul într-o tăcere plină de înţelesuri, subliniind fragilitatea existenţei şi necesitatea neuitării: Tot mai gol mi-e satul astăzi şi mai gol mă simt şi eu, / Mi s-au dus vecinii, Doamne şi îmi este tare greu, / Au plecat să-şi doarmă somnul la biserica din vale / Şi m-aşteaptă să mă duc să le aprind o lumânare.

Ziaristul Mircea Pospai a deschis evantaiul amintirilor, vorbind despre rezilienţa spiritului vâlcean în vremuri de încercare. Într-o notă nostalgică, acesta a evocat marile evenimente care au definit identitatea Vâlcii: Cântecele Oltului, Cocoşul de Hurez sau Gala Mărţişorului. Un moment de tăcere simbolică a plutit peste asistenţă la amintirea ediţiei din 1977 a Galei, marcată de dispariţia tragică, în seismul din acel an, a regretatei interprete a cântecului oltenesc Filofteia Lăcătuşu.

Dr. Emilian-Valentin Frâncu a prezentat o pagină monografică vitală, „decupată” din lucrarea „Vlădeşti - miracolul ceramicii albe”. Abordarea a fost una inedită: perspectiva emică, adică lumea văzută prin ochii şi graiul localnicilor care trăiesc meşteşugul. Editura Cristian Plus Art (2024), care funcţionează curajos în mediul rural, a fost salutată ca un „paznic al memoriei” pentru publicarea acestei cărţi-document, adevărată carte de vizită a centrului de olărit.

O nuntă de poveste: Naiul care a făcut „praf” orchestra tocmită la... Galaţi

Etnologul Ioan St. Lazăr a adus un strop de culoare personală, rememorând nunta sa din 1973, când un grup de 24 de vâlceni, conduşi de prof. Gheorghe Deaconu, „invadau” Galaţiul. Printre ei, tânărul Constantin Ceauşu, a cărui virtuozitate la fluier, nai şi acordeon a redus la tăcere orchestra locală, transformând drumul spre biserică într-un spectacol de neuitat, sub privirile uimite ale sătenilor care ieşeau cu găleţi cu apă în calea alaiului, potrivit obiceiului locului.

Dincolo de anecdotă, prof. Ioan St. Lazăr a analizat profunzimea „biologică” a oalei de Vlădeşti: gâtul, pântecul şi „aerul” - cel de-al patrulea element care desăvârşeşte angoba strălucitoare. S-a vorbit despre rigoarea dacică a brâului şerpuit şi despre „şarpele casei”, motivul care aduce noroc pe urcioarele meşterite de Şchiopu. Emoţia a atins cote maxime când s-a recitat poezia „Olarului”, semnată de academicianul matematician Gheorghe Păun, demonstrând că lutul este, în esenţă, o formă de poezie solidificată.

Genealogii şi Reverenţe: Omagiu adus istoricului Titu Georgescu

Prof. univ. dr. Constanţiu Dinulescu şi prof. Dumitru Lazăr (ex-director al Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul” Vâlcea) au adus un omagiu istoricului Titu Georgescu, doljean la origine a ales ca reşedinţă Râmnicul pentru anii senectuţii. Fost rector al Universităţii din Craiova şi Cetăţean de Onoare al Râmnicului, acesta a fost evocat şi de cunoscutul ziarist Mircea Pospai ca mentorul care i-a schimbat destinul, ajutându-l să-şi găsească drumul spre jurnalismul radiofonic.

Punctul culminant al evenimentului a aparţinut moştenitorilor: Eugen şi Violeta Pătru, recunoscuţi ca „Tezaure Umane Vii”. Pledoaria Amaliei Boari a fost dublată de o demonstraţie practică, o farfurie cu inscripţie comemorativă născându-se sub ochii publicului.

Intervenţia lui Constantin Ţanea a marcat un moment simbolic profund prin prezentarea mulajului mâinii drepte a olarului Dumitru Şchiopu. Considerată un veritabil instrument prin care pământul prindea formă, mâna meşterului din Vlădeşti, Vâlcea, poartă pe mulaj o inscripţie memorabilă:
„AMINTIRE. Aceasta este amprenta mâinii drepte a meşterului olar Dumitru Şchiopu din com. Vlădeşti, jud. Vîlcea care a frământat lutul între anii 1940 şi 2008.”

Ţanea a mai evocat cu umor şi duioşie „ultimul drum” făcut la Craiova alături de tatăl său şi maestrul olar, care a primit „Trofeul Banilor”, în Trabantul său legendar, o călătorie care ar fi putut deveni, în sine, un roman.

Sub coordonarea managerului Cătălin Mamotă şi medierea echipei formate din Loredana Vasilica Durău şi Gheorghe Deaconu, evenimentul a fost completat de proiecţiile filmelor documentare semnate de dr. Luiza Barcan şi Bogdan Boari, dar şi de imaginile publicistului şi fotoreporterului Cristian Ovidiu Dinică.

Maratonul de la Casa Băniei s-a încheiat discret, printre ouă încondeiate şi obiecte de cult din patrimoniul muzeului, lăsând vizitatorilor sentimentul că centenarul lui Dumitru Şchiopu nu a fost doar o privire în trecut, ci o promisiune că roata olarului va continua să se învârtă, sfidând timpul.