Sub Lupă

Documente! Incompetenţă sau premeditare?

Alimentarea cu apă a peste 130.000 de vâlceni din 13 localităţi, în pericol!

Notificate de Hidroelectrica de doi ani, autorităţile vâlcene încă nu au stabilit o captare de rezervă pe durata retehnologizării Hidrocentralei Brădişor şi deja trag cu ochiul la Fondul de rezervă al Guvernului

Hidroelectrica SA a informat Consiliul Judeţean Vâlcea, Instituţia Prefectului Judeţului Vâlcea şi Apavil SA Râmnicu Vâlcea încă din ianuarie 2022 că Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de afaceri a avizat favorabil (Studiu de fezabilitate cu avizul nr. 12/28.12.2020) “Retehnologizarea CHE Brădişor”, concomitent şi avându-se în plan şi decolmatarea lacului de acumulare. Societatea naţională a şi lansat (cu o lună înainte, 23.12.2021) solicitarea de participare la licitaţie (Nr. CN1037903) pentru executarea proiectării şi a lucrărilor propriu-zise, în valoare totală de 148.461.580 lei plus TVA, în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice. Totuşi, până acum, autorităţile locale nu au stabilit nicio soluţie de rezervă pentru asigurarea alimentării cu apă a 130.000 de vâlceni din 13 localităţi şi nici nu par a se grăbi pentru asigurarea soluţiei finanţării din timp. Tragerea de timp şi secretomania conduc către o nouă milogeală la Guvern pentru bani, din fonduri de urgenţă (care pot fi încredinţate direct). În an absolut electoral!

Din sursa Brădişor, Apavil SA alimentează cu apă un număr de 13 localităţi, Brezoi, Călimăneşti, Sălătrucel, Berislăveşti, Dăeşti, Muereasca, Bujoreni, Râmnicu Vâlcea, Vlădeşti, Budeşti, Ocnele Mari, Mihăeşti şi Băbeni, cu o populaţie totală însumată de aproximativ 130.000 de persoane. Prin informarea autorităţilor locale şi a operatorului regional de alimentare cu apă, operatorului naţional principal al hidrocentralelor a dorit să se asigure că pregătesc din timp o sursă alternativă (de rezervă), pentru minim trei luni, perioadă în care priza APAVIL din lacul Brădişor va fi indisponibilizată.


2024: Nesiguranţa alimentării cu apă a 130.000 de vâlceni fix în anul cu toate alegerile

Din informaţiile noastre, procedura de selectare a societăţii care va executa proiectarea şi lucrările la Brădişor se va prelungi cu câteva luni din motive obiective, însă nu prea mult şi lucrările propriu zise, pentru că vorbim de fonduri externe atrase şi un termen riguros de respectat. Potrivit informării trimisă de Hidroelectrica autorităţilor vâlcene în domeniu, investiţia programată din decembrie 2020 a se derula pentru o perioadă de patru ani - retehnologizarea hidrocentralei pusă în funcţiune în 1982 - nu se poate face decât parcurgând şi o etapă (a treia din şapte în total) în luna august a anului al patrulea, de golire a lacului de acumulare prin deschiderea golirilor de fund, şi o a cincea, în luna octombrie a aceluiaşi an, de umplere, care vor afecta calitatea apei prelevate de APAVIL. Anul final ar trebui să fie fix 2024, adică an încărcat cu alegeri europarlamentare, locale, generale şi prezidenţiale.

Şeful CJ Vâlcea se dă de gol că nu există nici după doi ani o soluţie serioasă de rezervă

Sursele (avizate) consultate de noi au reamintit că vechea sursă de rezervă a municipalităţii râmnicene (Cheia) nici nu poate fi luată în considerare (colmatată şi cu facilităţi degradate) şi au indicat ca posibilă variantă de rezervă pentru sursa de apă o captare din Lotru la mică distanţă în aval de barajul Brădişor, în satul Păscoaia (care aparţine de Brezoi), soluţie confirmată deja ca fiind vehiculată în discuţiile preliminare ale autorităţilor locale. Dar, nu şi oficial. Robert Schell, primarul oraşului Brezoi, totodată şi şeful ADI Apa Vâlcea, nu a răspuns la telefon. Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a răspuns, dar ne-a expediat maliţios birocratic: “Este o discuţie mai amplă. Scrieţi-mi, vă rog, ce vă interesează şi vă răspund în scris. Este o discuţie mai amplă, sunt mai multe instituţii implicate, sunt comandamente în care se dezbate acest subiect... Scrieţi-mi şi vă răspund.” Vom transmite preşedintelui CJ o adresă cu întrebări pe subiect, în baza Legii 544/2001, dar trebuie să constatăm că, prin modalitatea de comunicare a unor informaţii de mare interes public aleasă, a reuşit să ne transmită senzaţia că nici acum, după doi ani de la notificarea de către Hidroelectrica, autorităţile vâlcene habar nu au care ar putea fi soluţia de rezervă pentru asigurarea alimentării cu apă a 130.000 de vâlceni!

O captare de rezervă la Păscoaia prezintă şi unele riscuri, dar şi avantaj net pentru Brezoi

Specialiştii pe care aminteam în paragraful anterior că i-am consultat avertizează că şi soluţia de rezervă Păscoaia prezintă riscuri, cel puţin în etapa de golire a Brădişorului, pentru că apa va fi evacuată în aval, tot pe Lotru, iar debitul mărit va creşte şi aluviunile din albie ce pot fi acumulate până la satul brezoian.

Centrala Brădişor este amplasată pe râul Lotru, în judeţul Vâlcea, şi are o capacitate instalată proiectată de 115 MW, în două grupuri. Construită în perioada comunistă, centrala nu a funcţionat însă niciodată la capacitatea instalată din proiect, având mereu restricţii de putere. Odată cu retehnologizarea şi pe baza soluţiilor tehnologice din ziua de azi, Hidroelectrica încearcă să aducă centrala la capacitatea instalată din proiect.

Totuşi, soluţia prefigurează şi un scenariu în urma căruia măcar Brezoiul rămâne net câştigat. Prin proiectul POIM depus la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene de Apavil săptămâna trecută, orăşelul a fost prins doar cu o parte din lucrările dorite, o staţie de epurare, extinderea reţelei de canalizare şi extinderea reţelei de alimentare cu apă din captarea Brădişor. O captare de rezervă amenajată de Apavil la Păscoaia i-ar asigura Brezoiului sursa proprie de alimentare. Şi, de aici, rezultă şi cealaltă întrebare cheie...

Clasica stratagemă pentru a cere bani din Fondul de rezervă al Guvernului pentru situaţii de urgenţă?

Cu ce bani se va asigura finanţarea unei soluţii de rezervă pentru alimentarea cu apă? Până acum (au trecut deja doi ani, repetăm) niciun demers oficial şi nicio discuţie măcar informală nu indică faptul că s-au economisit bani, ori că există un plan bugetar pentru asta, la nicio instituţie direct vizată de subiect. Aici intervin iarăşi sursele noastre bine informate, care susţin că intenţionat se trage de timp, pentru a se putea invoca într-un final că se impune alocarea de bani de la fondul de rezervă al Guvernului, Executivul urmând a fi condus din iunie 2023 de PSD. Dar, despre ce situaţie de urgenţă putem vorbi, când tu ai fost informat cu patru ani înainte să-ţi iei măsuri?

va urma...

Contractele de lucrări din proiectul APAVIL depus la finanţare prin POIM:
http://saptamana.net/articol/19602-proiectul-regional-pentru-dezvoltarea-infrastructurii-de-apa-si-apa-uzata-in-judetul-valcea-localitati-lucrari-si-bugete







 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...