Politică

Peste 1000 de vâlceni pensionaţi prin legea Eugen Neaţă

Casa de pensii a judeţului Vâlcea consemnează că mai mult de o mie de vâlceni s-au pensionat cu doi ani mai devreme apelând la legea pe care am iniţiat-o în Parlamentul României, cu aplicare în localităţile aflate pe o rază de opt kilometri în jurul oraşului Berbeşti şi în jurul municipiului Râmnicu Vâlcea. Aplicarea legii este valabilă şi astăzi pentru persoanele care au locuit mai mult de trei decenii în aceste localităti şi în zonele din jurul acestor, expuse poluării remanente a exploatărilor de cărbuni şi a fabricării produselor chimice.

Fiecare dintre cei interesaţi pot cere de la oficiul local al stării civile o adeverinţă care să arate perioada de domiciliu, adeverinţă care se ataşează la dosarul de pensionare ce urmează a fi depus la Casa de pensii cu doi ani mai devreme de vârsta standard de pensionare. Funcţionează după câte puteţi vedea şi dovada acestui lucru sunt cei peste o mie de vâlceni care s-au pensionat mai devreme cu doi ani, fără nicio penalitate.

“Sunt bucuros să aflu că, în acest mod, se face dreptate pentru toţi cei care au avut de suferit fiind expuşi o perioadă foarte îndelungată la poluarea industrială din zona în care trăiesc. Am vorbit în mai multe rânduri despre acest beneficiu pe pagina mea de internet şi înţeleg de la beneficiari că informaţia a ajuns la ei din această pagină şi din mass-media locală. Într-o perioadă cum este aceasta pe care o traversăm, în care drepturile la pensie corectă pentru români sunt puse din nou în discuţie, mai degrabă pentru a micşora pensiile aflate în plată, este foarte important să-i anunţăm pe cei interesaţi că pot profita de pensionarea anticipată, fără penalităţi, că este dreptul lor şi că nu trebuie decât să acţioneze pentru a beneficia de legea pe care vâlcenii o numesc legea Eugen Neaţă”, a declarat deputatul vâlcean Eugen Neaţă.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...