Un bărbat în vârstă de 59 de ani care s-a rătăcit duminică seară, 15 noiembrie a.c., în Munţii Coziei, a fost găsit de către jandarmii montani din Călimăneşti şi salvamontişti după o oră şi jumătate de la solicitarea ajutorului.
Bărbatul din judeţul Tulcea venit în staţiunea Călimăneşti în concediu de odihnă, a luat la pas cărările de munte până la Cabana Cozia, iar la întoarcere, din cauza întunericului, a rătăcit drumul către hotel. În jurul orelor 20.30 tulceanul şi-a dat seama că s-a îndepărtat foarte mult de traseul marcat, moment în care a solicitat ajutor prin apelul unic de urgenţă 112.
Un echipaj de jandarmerie şi unul de salvamontişti s-au mobilizat şi au plecat imediat în căutarea turistului. Deşi, salvatorii au încercat să vorbească în permanenţă cu acesta pentru a stabili o locaţie cât mai exactă, legătura telefonică s-a întrerupt fără a mai putea fi restabilită.
După o oră şi jumătate de căutări pe întuneric şi teren accidentat, bărbatul a fost găsit de către jandarmi la 4 km de traseul marcat, în zona Lotrişor. Bărbatul a fost găsit într-o stare bună şi nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. Ulterior, a fost dus în siguranţă de către salvatori până la hotel.