Reportaj

Primarul culturist din Olt

Are o sală de forţă amenajată în podul casei

Relaxare după programul încărcat de la primărie. De asta are parte un primar din judeţul Olt care şi-a amenajat în podul casei o sală de forţă, unde se relaxează după ce îşi termină programul la primărie. Nu numai el beneficiază de această sală, ci toţi sătenii care vor să arate bine.

Edilul spune că a amenajat această sală de forţă, după ce a avut probleme de sănătate. “Am început să fac sport cu mulţi ani în urmă, la Slatina, pe vremea când lucram la Alro. Aveam multe kilograme în plus şi nu mă simţeam bine deloc. În timp am văzut că activitatea sportivă a început să dea roade, am slăbit şi m-am simţit mai bine. Mai făceam mişcare şi la serviciu atunci când timpul îmi permitea. Când am plecat de la Alro, mi-am luat cu mine cele câteva greutăţi pe care le confecţionasem şi am făcut rost şi de o parte dintre aparatele pe care le vedeţi aici. Pentru că nu prea aveam unde să le pun m-am gândit să amenajez un loc. În casă nu prea aveam unde aşa că a apărut ideea să le pun în pod”, a afirmat Florian Constantin.

Sala de sport este amenajată în podul casei şi de această sală beneficiază şi tinerii din comună.

“Sunt zeci de tineri care vin la sala de sport şi asta mă bucură enorm. A face sport înseamnă să renunţi la vicii… ţigări, alcool, droguri”, a susţinut primarul de la Izvoarele.
Tinerii care i se plimbă mai tot timpul prin curte pentru a-i folosi sala de sport au vârste cuprinse între câţiva ani şi aproape de 40. Totul este însă pous la dispoziţia tinerilor, gratis. ,,Nu percep niciun fel de tarif pentru că băieţii vin aici să facă sport. Mulţumirea mea cea mai mare este că astfel îi ţin departe de vicii şi-i ajut să se menţină sănătoşi”, a spus şeful administraţiei din Izvoarele.
Un primar controversat

În 2017, primarul comunei Izvoarele, judeţul Olt, Florian Constantin, reţinut pentru 24 de ore, este acuzat de procurori de şantaj, ultraj, purtare abuzivă şi instigare la abuz în serviciu, după ce a ameninţat-o cu bătaia pe secretara Primăriei, pentru a viza documente de plată nelegale. Potrivit procurorilor Parchetului Slatina, începând cu octombrie 2016, primarul a început să o ameninţe pe secretara Primăriei Izvoarele, Mihaela-Aurelia Zorlescu, pentru a o determina să pună viza de control financiar preventiv propriu pe documente de plată care nu respectau dispoziţiile Ordinului Ministrului Finanţelor Publice 923/2014.

Anchetatorii spun că Florian Constantin a ameninţat-o pe femeie atât direct, cât şi prin intermediul unor interpuşi.
De asemenea, o altă metodă de constrângere folosită de primar a fost întocmirea de referate pentru presupuse abateri disciplinare.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...