Direcţia de Taxe şi Impozite Craiova a trimis la adresa de domiciliu o înştiinţare de plată pe numele unui fost antrenor de tenis, mort în urmă cu doi ani, pentru că nu şi-ar fi plătit asigurarea obligatorie a locuinţei. Cea care s-a trezit în cutia poştală cu documentul este văduvă fostului mare antrenor.
“Noi am fost şocaţi când am văzut asta. Noi am avut grijă să facem succesiunea după soţul meu la scurt timp după decesul acestuia. Practic, locuinţa figurează acum pe numele meu. Nu înţeleg cum este posibil aşa ceva şi nici ce trebuie să fac pentru a îndrepta această eroare”, a explicat Irina Bobocică, soţia craioveanului amendat.
Informaţia a devenit virală pe internet. “În Teleorman morţii votează, în Craiova sunt amendaţi. În goana disperată după bani, Primăria Craiova a început să îi amendeze pe locuitorii care nu au asigurare pe locuinţă. Nu scapă de aceste amenzi nici persoanele care au decedat. Somaţia din imagine a fost trimisă pe numele unui craiovean care a decedat în urmă cu doi ani. Se spune că de moarte şi de impozite nu scapă nimeni. În Craiova, nici morţii nu scapă de amenzi”, a postat unul dintre liderii PNL, Nicolae Giugea pe pagina de socializare.
Mihai Bobocică, antrenorul lotului de juniori III a naţionalei de tenis de masă a României a murit în 2017 într-un accident rutier.
Antrenorul se îndrepta spre Mioveni, unde urma să participe la un concurs de tenis de masă, la volanul unui autoturism Seat care a fost lovit, de asemenea de autotren.
Şoferul TIR-ului, un bărbat în vârstă de 31 de ani, cu domiciliul in Dâmboviţa, a fost transportat, conştient, cu dureri la membrele inferioare, la UPU Slatina.
Directorul medical al Spitalului Slatina, medicul Cătălin Pătru, a declarat că cei doi copii, un băiat şi o fetiţă, cu vârste între trei şi cinci ani, au murit la spital, în ciuda manevrelor de resuscitare făcute atât în timpul transportului cu ambulanţa, cât şi la Spitalul Slatina. „Au fost aduşi cu ambulanţa doi copii şi un adult. Copiii au ajuns în stop cardio-respirator, cu manevre de resuscitare făcute în timpul transportului cu ambulanţa. S-au continuat manevrele de resuscitare, peste 30 de minute pentru fiecare, fără niciun fel de răspuns, declarându-se decesul. Este vorba de copii mici, o fetiţă de 3-4 şi un băiat mai mare, de 5-6 ani”, a afirmat Pătru.