Una dintre principalele mele concluzii în urma reuniunii Comitetului OECD pentru Guvernanţă Corporativă, desfăşurată la Paris, în perioada 9–10 noiembrie, a fost importanţa abordării guvernanţei corporative din perspective de reglementare şi culturale diferite.

Ascultând experienţele şi exemplele prezentate de numeroase jurisdicţii, am fost în mod special atras de abordarea asiatică, care pare să pună un accent mai mare pe principiul „Name and Shine”, în timp ce dezbaterile europene au fost orientate, în mod tradiţional, mai degrabă către „Name and Shame”.

Cred că această distincţie transmite o lecţie importantă. Guvernanţa corporativă nu ar trebui să se definească exclusiv prin identificarea eşecurilor, expunerea deficienţelor şi sancţionarea practicilor necorespunzătoare. Ea ar trebui să însemne, în egală măsură, recunoaşterea excelenţei, promovarea exemplelor de bună practică şi încurajarea celor care stabilesc standarde mai ridicate.

Responsabilizarea este esenţială. Dar la fel de importantă este şi inspiraţia. Dacă „Name and Shame” poate descuraja comportamentele neconforme, „Name and Shine” poate stimula ambiţia, consolida încrederea şi contribui la dezvoltarea unei culturi mai puternice a responsabilităţii.

În calitate de autorităţi de reglementare, nu ar trebui doar să facem vizibile deficienţele de guvernanţă, ci şi să transformăm bunele practici în modele demne de urmat.

Poate că tocmai aceasta este calea prin care putem face tranziţia de la o cultură a conformării la o veritabilă cultură a bunei guvernanţe.