De când nu ai mai văzut licurici zburdând şi încingând atmosfera nopţilor de vară? Există un loc aproape magic, unde micile insecte, care ne bucurau vacanţele copilăriei, zboară licărind prin fundalul întunecat al nopţilor de vară, iar acest loc se numeşte Costeşti, Vâlcea.

Localitatea învecinată cu oraşul Horezu are meritul de a deţine un muzeu natural al trovanţilor şi de a fi parte a Olteniei de sub Munte, geoparc aspirant UNESCO, creionat de Asociaţia Kogayon, împreună cu autorităţile locale din zonă.

„Am încercat să creăm o experienţă multidimensională ce îmbină distracţia şi explorarea naturii cu descoperirea culturii locale prin gastronomie, muzică şi poveşti”, explică Florin Stoican, omul din spatele ideii inedite a Festivalului Licuricilor.
Festivalul, de tip family friendly, are o întreagă tabără amenajată pentru a-i primi pe cei dornici de experienţe inedite, atât din punct de vedere gastronomic, cât şi perspectiva (re)descoperirii naturii cu alţi ochi.

„Începutul lui iulie este perioada anului în care lumina licuricilor se poate vedea cu ochiul liber, iar în luminişurile din regiune populaţia acestora este sănătoasă şi impresionantă, deşi poluarea îi ameninţă peste tot în lume”, mai spune reprezentantul Asociaţiei Kogayon.

Participanţii se pot bucura de explorări de zile ale punctelor de acces în Parcul Naţional Buila-Vânturariţa, de poveşti şi legende locale împărtăşite de bătrânii din satul Costeşti, dar şi de seri cu antren în care muzica lăutărească autentică întreţine pofta de a savura preparate tradiţionale din zonă.

Până la fianalul acestui weekend, satul Costeşti din comuna cu acelaşi nume va fi gazda ineditului festival iluminat de strălucirea licuricilor. Evenimentul este organizat de promotorul proiectului Oltenia de sub Munte: Asociaţia Kogayon, alături de Globe 365 şi de Hanul Vatra.