Judeţul Vâlcea face faţă cu greu valului IV al pandemiei. Budeştiul, o comună cu aproape 6.000 locuitori, conduce acum în topul localităţilor cu incidenţă ridicată, având o rată de infectare de 13,37 la miei. Este urmată de Măldăreşti cu 13,32 la mie şi Râmnicu Vâlcea (11,07).

Municipiul reşedinţă de judeţ se confruntă şi cu focare izbucnite în secţiile Spitalului Judeţean de Urgenţă, la două cămine de bătrâni din oraş, ca şi la Serviciul de Ambulanţă şi un centru de nefrologie, cu 62 de cazuri izbucnite în rândul personalului şi a rezidenţilor.

Comunităţile din Băile Govora, Şirineasa, Horezu, Bujoreni, Dăeşti, Călimăneşti, Goleşti, Stoeneşti, Mihăeşti, Sălătrucel, Ocnele Mari şi Slătioata sunt şi ele supuse restricţiilor aduse de trecerea peste pragul de 6,00 la mie de infectări.

Restul celor 63 de localităţi din judeţ sunt cu o medie de infectări SARS-CoV2 de sun 6 la mia de locuitori.

În continuare, comunele Copăceni, Runcu şi Titeşti nu au niciun caz COVID19 înregistrat în ultimele 14 zile. Rata de incidenţă la nivel de judeţ este de 6,49 la mia de locuitori.