Pe durata lucrărilor la incinta Pieţei Nord - la finalul cărora această structură urmează să se conformeze celor mai recente reglementări privind securitatea la incendii – râmnicenii din cartierul Nord îşi vor putea face aprovizionarea cu produse agro-alimentare şi flori dintr-o piaţă volantă organizată de Pieţe Prest la iniţiativa primarului Mircia Gutău, luată în urma solicitărilor numeroase ale locuitorilor din zonă.
Piaţa volantă se va deschide sâmbătă, 24 octombrie, pe platoul de lângă „Rotondă”, va funcţiona trei zile pe săptămână, lunea, miercurea şi sâmbăta, între orele 7.00 – 14.00 (urmând ca din luna noiembrie programul să fie între orele 8.00 – 14.00), iar Pieţe Prest va asigura mobilierul necesar comercializării produselor specifice.








