Actualitate

Scandal în Păuşeşti-Otăsău: un aspirant la funcţia de viceprimar i-a spart capul unui consătean

Conducerea PSD Vâlcea a pasat pisica moartă în curtea organizaţiei locale din Păuşeşti-Otăsău

Nefericitul eveniment a fost raportat la 112 duminică, în jurul prânzului, rudele bărbatului declarând în faţa poliţiştilor că acesta a fost agresat de Constantin Catrina, un pesedist aspirant la funcţia de viceprimar, în Păuşeşti Otăsău.
Din primele date, cei doi s-au luat la ceartă pe un câmp de la marginea comunei, Catrina folosind în timpul disputei verbale şi toporul din dotare, şi puţin a lipsit ca “politicianul” să-şi trimită consăteanul pe lumea cealaltă. Potrivit medicilor, în urma loviturii primite, victima în vârstă de 61 de ani a fost diagnosticată cu traumatism craniocerebral acut deschis şi a fost transportată de urgenţă la spitalul din Râmnicu Vâlcea. Medicii vâlceni de la Unitatea de Primiri Urgenţe au hotărât ulterior să-l transfere pe bărbatul bătut la Craiova, pentru investigaţii medicale de specialitate.
Dosar penal pentru loviri şi alte violenţe

În urma cercetărilor la faţa locului, poliţiştii au deschis un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de loviri şi alte violenţe, urmărirea penală faţă de “politicianul” bătăuş urmând a se pune în mişcare în momentul în care victima va putea depune o plângere prealabilă, partea vătămată rezervându-şi dreptul de a depune o sesizare în termenul legal de 90 de zile.
“În funcţie de ce se va stabili în urma anchetei, organizaţia locală va avea un punct statutar cu privire la păstrarea sau nu pe liste a persoanei respective”, a declarat Florian Marin, purtător de cuvânt PSD Vâlcea.
Dată fiind situaţia şi cunoscând faptul că ar putea trece luni bune până când se va pune în mişcare acţiunea penală, pesedistul care aspiră la funcţia de viceprimar va putea candida liniştit la alegerile locale din luna iunie.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...