Ion Ţoanţă este un poet mai mult făcut decât născut… Adică a învăţat să scrie poezie, înainte de a deveni poet. Poeta nascitur, non fit, este dictonul, pe care, aici, îl inversăm.

Conjecturăm în această modalitate, fiincă Ion Ţoanţă este unul dintre poeţii selecţionaţi în revista “Literatura de azi” (on-line) de criticul şi istoricul literar Daniel Cristea Enache, directorul revistei.

Debutând relativ târziu, îşi construieşte volumele, copertă, fotografie, grafică, versuri, pagină, cu teleologie direcţionată spre persuadarea lectorului de pe facebook mai ales, spre o lume a sensibilităţii, a rotundului uman, pour l’homme, cu o sintagmă celebră.

A scrie lumea cu umanitate este invitaţia poeziei lui Ion Ţoanţă, cu un complex tematic complementar: iubire, natură, ambiental, fericire, moarte, viaţă… Totul (nu toate) structurat, folosind conceptul lui H. Bernea despre sat: Latenţa fiecărui element dintr-o spaţialitate încărcată de sacralitate pentru a institui sensul… Nu oricum, ci cum ar trebui: prin încercări, deveniri.

TEMPLUL DEVENIRII NOASTRE
Mai întâi,
te-ai depărtat usor,
şi ai plecat în tăcere,
lăsând în urmă doar
amintirea unei mari iubiri...
Eu am mai rămas,
neştiind încotro s-o apuc,
şi m-am aşezat,
cugetând nostalgic,
la temelia rece
a Templului Devenirii Noastre…

PROPRIETAR DE ILUZII
bogăţie,
sunt proprietarul
unui cuib
de iluzii...

mă îmbăt cu ele,
îmi sunt hrana
de zi cu zi,
(ameţitoare hrană!)
îmi sunt umbrelă
sub ploaia de stele,

caut iluzia scut
împotriva himerei gri,
vopsită în albastru:
iubirea
pasăre măiastră,
iluzie desavârşită
pierdută într-o zi
de marţi
ora şapte dimineaţa:
buletin de ştiri,
nimic nou...

iubirea
dulce iluzie,
fatamorgana,
lume comercială...
rămâne?
oferă cineva mai mult?