Cu doar şase etape înainte, după succesul de la Tărlungeni, CSM era lider în Seria a II-a, având şapte puncte avans faţă de locul 7. În ultimele şase meciuri, însă, CSM Râmnicu Vâlcea a reuşit o singură victorie, 2-1 cu Şoimii Pâncota, şi tehnicianul echipei vâlcence, Alexandru Pelici, ar putea părăsi echipa dacă nu câştigă sâmbăta aceasta, la Baia Mare, în ultima rundă a sezonului regulat. ”Vom juca până la sfârşit, vom lupta pentru şansa noastră de a merge în play-off. Am făcut o primă repriză mai bună ca adversarii, am avut 2-3 ocazii, pe care nu le-am fructificat. În a doua repriză, Braşov s-a apărat exact şi a aşteptat să lovească pe contraatac, ceea ce se putea întâmpla pe final. E un campionat atractiv, se joacă fiecare meci, fiecare punct, e bătaie mare şi lupta se duce până în ultima etapă”, a afirmat Pelici.
Antrenorul acuză presiunea obiectivului, deşi în iarnă s-a opus unor transferuri, iar în multe meciuri din acest an a jucat foarte defensiv, inclusiv la Satu Mare. Unul dintre cei mai buni fundaşi dreapta din serie, Vasile, este folosit constant ca fundaş de bandă, iar cel mai bun junior al echipei din tur, mijlocaşul central Piscanu, a dispărut din echipă după transferurile lui Dâlbea şi Artean. ”Am pierdut puncte acasă cu echipele din partea superioară a clasamentului, am făcut punctele cu echipele din a doua jumătate. Încă avem şansa noastră, presiunea e mult mai mare, asta am spus după ce s-a terminat turul, toată lumea vorbea de promovare, dar am spus clar că nu suntem nici calificaţi în play-off. Asta s-a întâmplat la meciurile de acasă cu Mediaş şi Mioveni, când am jucat sub presiune, am făcut greşeli personale mari şi asta ne costă. Puteam să avem în desagă încă două puncte, pe care le meritam după jocurile cu Mioveni şi Mediaş şi azi eram liniştiţi. Am să îmi reproşez destule, dar asta voi face după ultima etapă şi la finalul campionatului, atunci vom trage linie şi vom vedea”, a mai declarat Alexandru Pelici.








