Pentru mine este clar, văzând şi declaraţiile guvernatorului băncii centrale de săptămâna trecută, că domnia sa şi cei care susţin programul “Prima Casă” ignoră lecţiile oferite de Fannie Mae şi Freddie Mac.
Mai mult, declaraţia domnului guvernator care aduce ca argument rata creditelor neperformante de astăzi pentru acest program arată clar că domnia sa nu înţelege nici măcar ce se întâmplă în propriul sistem. În 2005-2008, rata creditelor neperformante în sistemul bancar era, citându-l pe domnul guvernator, “practic nulă”.

Subvenţiile de tipul “Prima Casă”, alături de fondurile de garantare şi contragarantare, reprezintă cea mai mare ameninţare pentru bunăstarea viitoare.
Dar cel mai grav este că susţinerea publică pentru acest tip de subvenţii/programe care acţionează ca arme de distrugere în masă cu efect întârziat vine de la cei care s-au automandatat apărătorii macrostabilităţii.
Despre efectul de multiplicare al subvenţiilor, o completare la postarea anterioară.
Efectul de multiplicare al unei subvenţii reprezintă, din punctul meu de vedere, un mit. Dar, dacă vă interesează să estimaţi efectul de multiplicare al subvenţiei “Prima Casă” ar trebui să aveţi în vedere trei elemente:
– decizia de a subvenţiona un anumit sector este luată în mod arbitrar de funcţionari ai statului. În cazul pieţei imobiliare, pare şi mai ciudat, chiar cinic, deoarece o parte din cei care susţin programul dau vina pe exagerările din piaţa imobiliară în perioada 2006-2008 pentru criza care a urmat.
– costul de oportunitate. O subvenţie redistribuie arbitrar resursele în economie. Altfel spus, în absenţa unei subvenţii, resursele a fi fost distribuite de piaţă (reglementată de stat). O subvenţie atrage capital într-un sector în detrimentul altor sectoare, dar nu are la bază preţul în urma cererii şi ofertei, are la bază o decizie a unor funcţionari. Astfel, sectorul respectiv este supradimensionat pentru condiţiile economice, o bulă, şi, la un moment dat, se va ajusta.
– subvenţia schimbă fundamental comportamentul actorilor în piaţă, introduce HAZARDUL MORAL. Sistemul bancar este mai puţin interesat să facă o analiză de risc amănunţită clientului ştiind că o parte din risc ajunge la stat, care mai departe o distribuie întregii societăţi. Statul nu are competenţa să facă analize de risc şi acceptă analiza băncilor. Subvenţia introduce mai mult risc în sector, fragilizează sistemul economic.