Politică

Prefectul de Gorj, presat de PNL să demită preşedintele PSD al CJ

Decizia Curţii de Apel Craiova în recursul preşedintelui Ion Călinoiu împotriva incompatibilităţii stabilite de ANI este interpretată de fiecare parte în stil propriu

Ion Călinoiu, preşedintele PSD al Consiliului Judeţean (CJ) Gorj, îi acuză de politicianism pe liderii locali ai PNL. Preşedintele liberal Dan Vâlceanu solicită imperativ Instituţiei Prefectului să emită ordinul de încetare a mandatului lui Călinoiu în urma respingerii de către Curtea de Apel Craiova a recursului formulat de Călinoiu împotriva ANI. Preşedintele CJ susţine că Prefectura nu are calitate procesuală, iar decizia finală în cazul său va aparţine tot instanţei. Situaţia pare una în oglindă cu cea din judeţul Vâlcea, unde social-democraţii insistă pentru demiterea conducerii interimare liberale a CJ, peneliştii ameninţându-l cu demiterea pe prefect dacă dă curs deciziei Curţii de Apel Piteşti.

“Dincolo de acţiunile politicianiste repetate şi a atacurilor la persoana mea şi a organizaţiei gorjene a Partidului Social - Democrat, este inadmisibil ca doi politicieni locali, Dan Vîlceanu şi Tudor Barbu, să pună presiune directă asupra autorităţilor publice, pentru ca acestea să emită decizii administrative nelegale. Implicarea Instituţiei Prefectului - Judeţul Gorj într-un caz în care aceasta nu are calitate procesuală, forţarea acesteia să ia decizii în contradicţie cu legea, precum şi presiunile directe asupra persoanelor şi instituţiilor, nu fac decât să-i descalifice ca oameni politici. Este foarte clar că, în speţa la care fac referire cei doi, decizia va aparţine instanţei de judecată competente, pe rolul căreia se află spre soluţionare cauza. Această soluţie, care apare inclusiv în răspunsul Agenţiei Naţionale de Integritate preluat de mass-media locale, a fost adusă la cunoştinţa publicului, fiind, deci binecunoscută şi celor doi. Cu toate acestea, copreşedinţii PNL Gorj, încearcă să dea lecţii de drept juriştilor şi instanţelor judecătoreşti care au calitatea şi profesionalismul de a lua decizii. (...)
Încercarea de a te substitui puterii judecătoreşti prin presiuni murdare, nu face altceva decât să-i descalifice flagrant pe cei care folosesc astfel de jocuri cu un singur scop, acela de a-şi creşte capitalul politic.
Nu ne miră, însă, această abordare a campaniei electorale, dacă ne amintim cum, în urmă cu patru ani, Tudor Barbu folosea aceleaşi practici mizerabile în tandem cu un alt Dan, mult mai «manierat», comparativ cu actualul său tovarăş liberal”, susţine Ion Călinoiu într-un comunicat remis presei.

Vâlceanu cere imperativ emiterea ordinului de încetare a mandatului

Joi, 10 martie, Copreşedintele PNL Gorj, Dan Vâlceanu, a declarat într-o conferinţă de presă că i-a solicitat prefectului judeţului Gorj, Gheorghe Paraschivu, “să aplice legea privind încetarea mandatului” preşedintelui Consiliului Judeţean, Ion Călinoiu. “În dimineaţa aceasta am fost să discut cu prefectul judeţului Gorj, Gheorghe Paraschivu. Speţa pe care am discutat-o este o sesizare şi o solicitare pe care PNL i-o face domnului prefect în legătură cu aplicarea legii în ceea ce îl priveşte pe preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu. I-am solicitat prefectului să respecte şi să aplice legea privind încetarea mandatului de preşedinte al CJ al domnului Ion Călinoiu, având în vedere faptul că contestaţia (sic!) pe care dânsul a făcut-o la raportul ANI i-a fost anulată ca fiind netimbrată, iar a doua solicitare a venit tardiv. (...) Domnul Ion Călinoiu este acum abuziv în funcţie, din acest punct de vedere cred că domnul prefect trebuie să procedeze la impunerea legii în judeţul Gorj şi la respectarea legii şi să emită ordinul de încetare a mandatului domnului Călinoiu”, a precizat Vâlceanu. Totodată, acesta a mai afirmat că, împreună cu senatorul liberal Tudor Barbu, PNL Gorj va face o interpelare către prim-ministrul Dacian Cioloş şi către ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă, în cazul în care prefectul nu va emite ordinul de încetare a mandatului lui Ion Călinoiu.

Prefectul aşteaptă motivarea judecătorilor CA Craiova

Reprezentanţii Prefecturii Gorj au solicitat Curţii de Apel Craiova transmiterea hotărârii judecătoreşti prin care s-a soluţionat contestaţia preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Gorj, Ion Călinoiu, în procesul pe care acesta îl are cu Agenţia Naţională de Integritate (ANI), a declarat, pe 11 februarie, presei, şeful Serviciului de Legalitate a Actelor din cadrul instituţiei, Liviu Diaconescu. Potrivit acestuia, totodată a fost solicitată şi o clarificare din partea ANI pentru a se stabili dacă raportul de evaluare întocmit de inspectorii de integritate în cazul lui Ion Călinoiu are caracter definitiv şi executoriu. Potrivit ANI, Ion Călinoiu s-a aflat în stare de incompatibilitate întrucât a deţinut simultan cu funcţia de preşedinte al CJ Gorj următoarele calităţi: expert pe termen scurt în cadrul Centrului Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic, în perioada 1 septembrie - 15 decembrie 2012; expert pe termen scurt - expert comitetul local de dezvoltare a parteneriatului social/expert consorţiul regional Sud-Vest Oltenia la Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...