Banca centrală va continua relaxarea politicii monetare. Nu mai are foarte mult loc pentru că dobânzile din piaţă sunt deja aproape de zero la scadenţe foarte mici.
Rămân injecţiile de lichiditate, reducerea dobânzii de facilitate de creditare (Lombard), reducerea dobânzii la facilitatea de depozit în teritoriul negativ şi, într-un final, dobânda de politică monetară (aceasta este irelevantă pentru piaţă oricum).
După cum se vede în grafic, chiar dacă nu scădea TVA, rata inflaţiei ar fi intrat în teritoriul negativ în 2015. Rata inflaţiei din 2013-2015 reprezintă efectul deciziilor de politică monetară din trecut. Astfel, rata inflaţiei ne arată că politica monetară a fost mult prea restrictivă pentru condiţiile economice în perioada 2009-2014.
Pentru a aduce inflaţia la ţintă în 2017, banca centrală are nevoie acum de o politică monetară mult mai relaxată pentru condiţiile economice actuale. Are nevoie de “overshoot”. Cu cât amână mai mult, cu atât creşte probabilitatea ca dobânda de politică monetară să ajungă la zero şi dobânda de facilitate în teritoriu negativ.
Partea bună a acestei realităţi viitoare este că vom vedea la ce tip de comunicare va apela banca centrală pentru a ne convinge că dobânzile negative sunt de fapt pozitive.