Pandurii Tg.Jiu a câştigat luni, în prima etapă de play-off, scor 2-0 la Tg.Mureş şi trupa lui Edi Iordănescu a urcat pe locul 2, la doar două lungimi în spatele liderului Astra.
Gorjenii au reuşit o victorie superbă, pe terenul celei mai antipatizate echipe din Liga I. Încă o dată, ASA a arătat pe teren doar durităţi excesive, fapt care i-a adus 4 cartonaşe roşii şi 10 cartonaşe galbene.
Ţucudean a fost primul eliminat în minutul 31, primind al doilea galben pentru o săritură cu genunchiul în spatele lui Grecu.
Pandurii au jucat fotbal şi au reuşit să înscrie cu o fază fixă, în minutul 49, când Vasiljevic a marcat cu capul, după ce Stăncioiu a respins neatent. Arbitrul Colţescu i-a dat “roşu” şi lui Marius Constantin, pentru un fault criminal la Unguruşan (65). În 9 oameni, ASA avea să fie pedepsită şi cu un penalty, iar Hora a făcut 2-0 (73).
Voiculeţ (82) şi Ramiro Costa (84) şi-au ieşit din minţi şi au văzut şi ei cartonaşe roşii pentru faulturi dure, iar dezastrul avea să fie făcut, pentru mureşenii. Pe final, Pandurii au pasat în propria jumătate pentru a se feri de accidentări. Acum, în ciuda problemelor mari cu banii şi baza de antrenament, gorjenii sunt în cărţi pentru primul titlu din istoria clubului.
ASA Tg. Mureş – Pandurii Târgu Jiu 0-2
Au marcat: Vasilievic 49, Hora 73-pen.
ASA Târgu Mureş: Stăncioiu – G. Matei, M. Constantin, Ivan Gonzalez, Pârvulescu – Gorobsov, Brandan (Dedov 46)- Voiculeţ, Mutu (Ramiro Costa 46), L. Buş (Balaur 68) – Ţucudean
Pandurii Tg. Jiu: Stanca – Unguruşan, Săpunaru (Răuţă 89), Vasco Fernandez (Vasiljevic 34), Grecu – Mrzljak, Ropotan – Antal, Nistor, Nicoară (Ciucur 76) – Hora
Cartonaşe roşii: Ţucudean 31, Constantin 65, Voiculeţ 82, Costa 84
Arbitri: Sebastian Colţescu, Oniţă Aurel, Nagy Miclos Istvan