David Bentley Hart continuă cu aserţiunea: “Pentru Heidegger, patologia metafizicii constă în tendinţa ei incorigibilă de a se fixa pe vreo caracteristică a fiinţărilor în general şi a distila din aceasta un nume pentru fiinţă, pentru ca apoi să trateze fiinţările ca pe nişte imitaţii, exemple sau reflectări ale acelui lucru originar, suprem şi durabil. Cea mai interesantă observaţie care se poate face aici este că Heidegger însuşi face exact ceea ce condamnă: încheie marea inversiune a gândirii moderne, revoluţia ptolemaică, preluând pur şi simplu caracteristica ontică a schimbării temporale, a devenirii şi vremelniciei, generalizând-o ca proces al ascunderii şi făcând din ea un nume (sau multe nume) pentru fiinţă - confundând astfel acest proces cu diferenţa ontologică şi tratând fiinţa ca nimic altceva decât o reflecţie a fiinţialităţii noastre.”
Interpretarea lui David Bentley Hart sintetizează mai întâi viziunea lui John Caputo, “Heidegger and Aquinas: An Essay Overcoming Metaphycis”, Fordham University Press, New York, 1982, discutând despre Toma din Aquino şi Heidegger, într-o dimensiune a profunzimii.
Conceptele actus şi actualitas, aparţinând lui Toma din Aquino ar fi o translatare romană, teoretizată de Th. Mommsen, în alte circumstanţe, a ceea ce se numeşte energeia aristotelică. Dionisie Areopagitul, Augustin sau Maxim hermeneutizau despre enegeia deplinătate, lumină, Binele...
M. Heidegger, în viziunea sa, propune, de fapt, concepte de pe o poziţie laică sau aproape laică, întoarcerea spre originar, care este dincolo chiar de religie şi filosofie...
Trandafirul, avea să spună Augustin, interpretat şi de Paul Ricoeur, trăieşte fără raţiune, înfloreşte pentru că, fără ca să... Este un dans erotic în interiorul limbajului originar, auroral, inaugural...