Căpitanul echipei gorjene, Dan Nistor este şi el revoltat de lipsa condiţiilor de pregătire. ”E foarte greu, toţi băieţii sunt supăraţi pentru că facem antrenamente cu găinile şi cu gâştele. Avem un teren denivelat, foarte mic, tuturor le e teamă să nu se accidenteze. Se pare că cei de aici, de la Târgu Jiu, vor doar calificare în play-off şi nimic altceva. Sper că zilele următoare să se rezolve problema şi să începem să ne antrenăm iar pe terenul nostru. Dacă mergem pe aceeaşi linie, am vorbit cu băieţii, vom boicota antrenamentele. Mulţi dintre cei de aici au venit la echipă pentru mister, vrem să facem ceva bun, să ducem echipa în Europa, dar se pare că cineva nu e de acord cu asta”.
Nistor a taxat şi întârzierea salariilor. ”Acum avem restanţe două luni, şi din punctul ăsta de vedere e o problemă mare. Ne-au promis nişte bani, dar se pare că nu s-au ţinut de cuvânt. Sperăm ca până la meciul de vineri să se facă calcule şi dacă sunt corecţi o să ne bage banii, aşa cum au promis. Dacă nu, o să facem un protest. La meci ne vom prezenta, e datoria noastră, dar mă voi gândi la o chestie prin care să atragem atenţia asupra situaţiei ca să se vadă că nu e aşa cum crede lumea”.