Trei primării din judeţul Gorj şi Întreprinderea de Drumuri şi Poduri, subordonată Consiliului Judeţean, au fost amendate de poliţişti pentru că nu au acţionat corespunzător pe drumurile aflate în subordine, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, Lucian Stroe.
Potrivit sursei citate, au fost aplicate cinci sancţiuni contravenţionale în valoare totală de peste 11.000 de lei pentru neîndeplinirea obligaţiilor de întreţinere a drumurilor pe timpul iernii. „Poliţiştii din cadrul IPJ Gorj au aplicat cinci sancţiuni contravenţionale în ultima perioadă administratorilor drumurilor din patru localităţi. La Rânca au fost aplicate două sancţiuni, una pentru Primăria Novaci şi una pentru Primăria Baia de Fier. A fost sancţionată şi Întreprinderea de Drumuri şi Poduri (IDP) pentru drumurile din comunele Negomir şi Ţânţăreni, fiind aplicate două amenzi, şi a mai fost aplicată o sancţiune la Primăria Godineşti pentru drumurile din zonă, pentru că autorităţile locale nu au acţionat cu material antiderapant pentru menţinerea viabilităţii drumurilor. Fiecare amendă a fost de 2.205 lei”, a precizat Lucian Stroe.
Administraţie
19.01.2016
Primării, amendate pentru neîntreţinerea corespunzătoare a drumurilor
Au fost aplicate cinci sancţiuni contravenţionale în valoare totală de peste 11.000 de lei

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)
< înapoiînainte >
Administraţie
02.11.2026
Mihai Oprea a depus jurământul şi a preluat oficial funcţia de prefect al judeţului Vâlcea: „Uşa Prefecturii va fi permanent deschisă pentru cetăţeni!”
Administraţie
28.10.2026
Constantin Rădulescu, demersuri la Ministerul Mediului pentru investiţiile strategice ale Vâlcii
Administraţie
28.10.2026







