Actualitate

Fostul primar Mircia Gutău şi-a luat emisari din rândul copiilor

Ex-primarul condamnant de două ori pentru fapte de corupţie, Mircia Gutău, a apelat în Ajunul Crăciunului la ajutorul mai multor copilaşi pentru a transmite un gând bun alegătorilor săi.


Aflat de ceva vreme în campanie electorală, fostul primar al Râmnicului încearcă şi reuşeşte să se facă remarcat în ultima vreme prin tot felul de tertipuri. De Crăciun, Mircia Gutău a ţinut morţiş să le transmită râmnicenilor „toate gândurile bune cu ocazia Sfintei Sărbători a Crăciunului şi a Anului Nou”, iar pentru asta şi-a luat emisari din rândul copiilor cu vârste sub 12 ani. În Ajunul Crăciunului, fostul edil a trimis mai mulţi copii să împartă felicitări pe strazile din centrul Râmnicului. Micuţii au putut fi întâlniţi inclusiv pe trotuarul din faţa cabinetului notarial al soţiei lui Mircia Gutău joi, în jurul orei 13.30.
Şi ca să fie sigur că intenţiile sale au fost pe înţelesul tuturor, fostul edil îşi încheie felicitarea cu „Să ne vedem sănătoşi în 2016!”. Cârcotaşii cred că ar fi fost mult mai indicată urarea „Să ne vedem cu bine în 2016!” pentru că, vorba românilor, nu aduce anul ce aduce ceasul.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

07.01.2016 - 22:33Ralucka:"Domnului"Gutau,eu zic sa va lasati de ganduri marete,aduceti-va aminte ca ati inventat diploma de cetatean pt tineri si tinerele ce implineau 18 ani,unele au fost "impinse de la spate spre in fata" de catre domnia voastra,unele chiar sunt juriste pe la primarie sau in alte servicii cum ar fi apavil sau la nivel central .De erati un "domn"schimbul era in natura ,daca erati multumit de prestatie dudia era promovata.A..sa nu uit ati avut grija si de una doua fete de pe la statii peco ,din oras, de altfel niste tute promovate ,fara nici o calitate decat ca "erau saritoare de parlezuri"asa cum se zice in popor..

Pagina 1 din 1 (1 comentarii din 1)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...