După valurile de disponibilizări care au lovit platforma chimică din Râmnicu Vâlcea, vine şi o veste bună pentru vâlcenii aflaţi în căutarea unui loc de muncă. O firmă francează care activează în domeniul textilelor pentru automobile, anunţă noi angajări în Râmnicu Vâlcea. Aceasta a demarat deja construcţia unei noi fabrici în apropiere de municipiu şi anunţă că în primăvară va mai angaja 300 de persoane.
Reprezentanţii firmei Faurecia spun că, până la finele anului 2018, fabrica de la Râmnicu Vâlcea, ce va avea ca obiect de activitate realizarea de huse auto pentru mărci cunoscute de automobile din Europa, va ajunge să aibă 1.600 de angajaţi. Până în prezent, firma a anagajat 600 de oameni în municipiu şi face încă recrutări. „Noua fabrică o realizăm în continuarea fabricii temporare pe care o avem deja în Râmnicu Vâlcea. Sperăm să fie gata în luna aprilie. Într-o primă etapă, o să avem încă 300 de locuri de muncă peste cei 600 pe care îi avem, urmând ca, în etapa finală, estimată a fi la finalul anului 2018, fabrica să aibă 1.600 de locuri de muncă. Activitatea principală a fabricii va fi realizarea de huse auto pentru clienţii noştri majori – Audi şi Peugeot, urmând ca de la anul să începem şi cu noul model Renault. Noi nu aşteptăm pregătire superioară din partea celor care vor să lucreze în această fabrică, ci pur şi simplu dorinţa de a lucra cu noi. Nu avem niciun criteriu în ceea ce priveşte vârsta”, a precizat Mircea Bucur, directorul general al Faurecia Tălmaciu.
Faurecia şi-a făcut intrarea pe piaţa muncii din Râmnicu Vâlcea încă de acum doi, când a deschis în vechea fabrică de aţă din municipiu o fabrică de tapiţerie auto unde în prezent lucrează 600 de oameni. Firma a fost la un pas să părăsească judeţul, după ce reprezentanţii administraţiei publice din Râmnicu Vâlcea au anunţat că nu au teren pe care să li-l pună la dispoziţie pentru construcţia noii fabrici, cu capacitate mult mai mare faţă de cea pe care o au în prezent. În final, Faurecia a rămas în judeţ, după ce, la intervenţia şi a autorităţilor judeţene, s-a găsit terenul necesar la Budeşţi, unde francezii îşi ridică acum noua fabrică. Autorităţile sunt optimise în ceea ce priveşte rata de angajare a şomerilor la noua fabrică şi spun că deja s-au pregătit cu cursuri pentru recalificarea celor care vor să îşi găsescă un job. „La Faurecia, rata de angajare va fi foarte mare pentru că ei se află într-un proces de recrutare continuă. De doi ani de zile au prevăzut această investiţie şi, de-a lungul timpului, au avut permanent anunţate locuri de muncă în oferta noastră. Şi în prezent avem anunţate locuri de muncă la Faurecia. Sunt 38 de persoane care prin intermediul nostru s-au angajat la Faurecia. Procesul lor de recrutare, din câte am înţeles, este mult mai vast şi au şi alte metode, nu numai prin Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Vâlcea, noi suntem însă dispuşi la orice acţiune prevăzută de lege care să faciliteze încadrarea şomerilor la această unitate. Pentru anul viitor, noi am prognozat şi nişte cursuri de confecţioneri pentru a veni în sprijinul angajatorilor... Cât priveşte condiţiile pe care aceştia le cer sunt la standarde foarte ridicate. Este o companie multinaţională, care nu face rabat de la protecţia muncii – echipamente, zonă de lucru, timp de lucru, dar şi cerinţele sunt pe măsură, pentru că au nişte norme foarte bine stabilite şi un ritm de lucru destul de solicitant”, a afirmat Gabriel Albinaru, directorul AJOFM Vâlcea.
"O să avem încă 300 de locuri de muncă, urmând ca în etapa finală fabrică să aibă 1600 de locuri de muncă. Activitatea principală a fabricii va fi realizarea de huse auto pentru clienţii noştri majori – Audi şi Peugeot, urmând ca de la anul să începem şi cu noul model Renault.", Mircea Bucur, directorul general Faurecia Tălmaciu








