Politică

Întâlniri de bilanţ, de sfârşit de an, la PSD Vâlcea

​Joi, 17 decembrie 2015, la sediul Organizaţiei Judeţene a PSD, din municipiul Râmnicu Vâlcea, începând cu orele 17:00, s-a desfăşurat o nouă şedinţă a Biroului Permanent al PSD Vâlcea!


​"Această reuniune vine după ce, în prealabil, am ţinut întâlniri zonale cu prietenii şi colegii noştri din conducerile teritoriale ale PSD din judeţ. Au fost întâlniri de bilanţ, ca de sfârşit de an şi iată că joi ne-am reunit în Biroul Permanent, pentru a discuta şi concluziile acestor întâlniri pe zone. Am desfăşurat întâlnirile zonale în următoarele localităţi: Slătioara, Govora, Drăgăşani, Brezoi, Nicolae Bălcescu şi Diculeşti. ​Joi, 17 decembrie 2015, am stabilit că în perioada imediat următoare vom avea ca preocupare principală consolidarea organizaţiilor în care am identificat o mai mare nevoie de sprijin şi organizare a activităţii politice, dar şi declanşarea procedurilor interne de selectare şi desemnare a candidaţilor pentru funcţiile de primari şi consilieri. ​Întrucât, colegii au solicitat ca o parte dintre locurile de pe lista de Consilieri Judeţeni să fie date de organizaţiile arondate zonelor respective, am convenit ca în luna ianuarie să avem deja clarificată această procedură. Tot în luna ianuarie vom avea şi o centralizare a listelor cu cei care urmează să ne reprezinte în alegerile locale din 2016, iar până la sfârşitul lui ianuarie vrem să avem şi orientările pentru echipa tehnică de campanie electorală, pentru că ne dorim ca în cel mai scurt timp să structurăm şi programul electoral cu care ne vom prezenta în faţa vâlcenilor!", a declarat deputatul Constantin Rădulescu, preşedinte PSD Vâlcea.

​În aceeaşi şedinţă a Biroului Permanent Judeţean au mai fost abordate şi probleme specifice legate de baza de date a Organizaţiei Judeţene. Totodată, membrilor Biroului Permanent le-a fost înmânat, spre a fi prezentat în organizaţii, "Codul de Etică şi Conduită al PSD" şi fişele pe care urmează să le completeze toţi candidaţii PSD ce vor fi validaţi spre a fi trecuţi pe liste, la alegerile locale din anul 2016.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

27.12.2015 - 16:50Curati:Ar fi bine ca unul din criteriile avute in vedre la validare sa fie acela ca persoana respectiva sa nu fi avut o condamnare privativa de liebrate, chiar si in regimul trecut. Iar un alt criteriu - sa stie sa comunice cu electoratul. Sunt criterii inexistente in momentul actual, iar o mare parte a alesilor locali, nu numai din partea PSD, nu indeplinesc cele doua criterii.

Pagina 1 din 1 (1 comentarii din 1)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...