Opinii

 

Salariul minim nu este mic în România comparativ cu salariul mediu

La începutul anului am prezentat o analiză care documenta empiric că există o relaţie de cauzalitate de la salariul minim spre şomaj în rândul tinerilor. În acest moment, discuţia despre salariul minim a revenit. Din păcate, în urma unor comentarii nefericite/neinspirate ale ministrului de Finanţe.
Totuşi, discuţia despre salariul minim este una serioasă. Mai ales dacă ne gândim la implicaţiile pentru economia reală. Numai că eu nu văd o discuţie serioasă. Văd doar mesaje emoţionale, iar parte dintre ele vin de la funcţionari/oficiali. Se discută foarte mult despre nivelul salariului minim. Este adevărat că în România acesta este scăzut (deşi poate ar trebui să ne întrebăm dacă este benefic să avem salariu minim). Dar nivelul scăzut arată faptul că şi restul salariilor sunt mici în România (ca procent din medie, salariul minim în România nu este scăzut în comparaţie cu ţări dezvoltate). Aceasta este de fapt problema majoră. Soluţiile trebuiesc să se concentreze pentru a rezolva această problemă - nivelul salariilor din economie. Reglementarea, intervenţia, o fabrică de funcţionari sau o nouă bancă de stat nu vor creşte veniturile. Dacă obiectivul este să avem venituri mai mari în economie, atunci trebuie să ne uităm la dereglementarea pieţelor-forţei de muncă, capital - retragerea statului din economie şi un rol mai important al pieţei şi implicit al competiţiei.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...