Economic

Majorările salariale de la CE Oltenia au fost făcute conform CCM şi Codului Muncii

Zece angajaţi ai companiei au intrat în greva foamei în semn de protest faţă de decizia conducerii de a majora salariile a circa 20% din totalul personalului

Conducerea Complexului Energetic Oltenia (CEO) a decis majorarea salariilor a aproximativ 2.800 de angajaţi, muncitori şi conducători formaţii de lucru, creşterile fiind făcute în conformitate cu prevederile Codului Muncii şi Contractului Colectiv de Muncă, se arată într-un comunicat de presă postat vineri pe site-ul companiei.
Potrivit sursei citate, în şedinţa Directoratului din data de 21 octombrie, au fost aprobate majorări salariale pentru un număr de 2.728 de salariaţi (muncitori şi conducători formaţii de lucru) care se aflau la nivele mici de salarizare corespunzătoare funcţiei/meseriei deţinute sau pentru atribuirea de sarcini suplimentare la fişa postului. Aceste creşteri au fost făcute în conformitate cu prevederile Codului Muncii şi Contractului Colectiv de Muncă, în urma consultărilor avute cu organizaţiile sindicale legal constituite, inclusiv cu cele semnatare ale CCM aplicabil.


„Majorările salariilor de bază aprobate prin hotărârea Directoratului au respectat propunerile făcute de conducerile sucursalelor şi subunităţilor, în baza regulilor stabilite de comun acord cu sindicatele. Din totalul de 2.728 salariaţi, au beneficiat de majorări salariale un număr de 891 salariaţi care aveau nivel de salarizare sub clasa 10, un număr de 1.303 salariaţi care aveau nivel de salarizare între clasele 11 şi 20, un număr de 351 salariaţi care aveau nivel de salarizare între clasele 21 şi 27 şi un număr de 183 salariaţi care aveau nivel de salarizare peste clasa 28 (din această categorie fac parte conducători formaţii de lucru, şefi echipă, şefi schimb şi brigadieri)”, se mai menţionează în comunicatul de presă.
Precizările administraţiei CEO vin în contextul în care zece angajaţi ai companiei au intrat în greva foamei în semn de protest faţă de decizia conducerii de a majora salariile a circa 20% din totalul personalului.
Protestul a fost iniţiat joi dimineaţa de către liderul de sindicat din zona Rovinari, Emanoil Tomescu, ulterior alăturându-i-se alţi şase colegi din mai multe subunităţi ale CEO. Aceştia reclamă faptul că majorarea salariilor celor aproximativ 3.000 de angajaţi s-a făcut în mod „discriminatoriu”, iar listele respective au fost făcute fără consultarea sindicatelor. Greviştii solicită prezenţa autorităţilor locale, dar şi a Corpului de Control al ministrului Energiei pentru a rezolva situaţia.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...