Sport

Slatina cedează şefia clasamentului

Inter Olt Slatina a suferit primul eşec, 1-3 la Turnu Măgurele, şi a cedat poziţia fruntaşă a Seriei C3, iar antrenorul Dan Oprescu este pe picior de plecare

Neînvinsă după opt etape, echipa lui Dan Oprescu a cedat în runda a noua, 1-3 în deplasarea de la Turnu Măgurele. Reuşita oltenilor a aparţinut mijlocaşului dreapta Adi Popa, care, ulterior, putea primi şi un penalty. De remarcat faptul că portarul Nuno Claro s-a accidentat la încălzire. În clasament, Slatina a coborat pe locul 2, având 20 de puncte, în timp ce noul lider este Dinicu Golescu Câmpulung, care are 21 de puncte.
Antrenorul Slatinei, Dan Oprescu, a subliniat că, dacă sprijinul promis de autorităţile locale va mai întârzia, va demisiona peste o săptămână. ”Cel mai mult contează faptul că suntem la un pas ca echipa să se desfiinţeze. Acum două săptămâni, am promis că, dacă la ultima şedinţă de Consiliu Local, care va fi pe 28 octombrie, proiectul de finanţare nu va fi votat, eu voi pleca. În vara aceasta, echipa nu se înfiinţa dacă domnul primar nu promitea că se implică în finanţarea echipei. Ba chiar s-a discutat insistent să fie ceva serios, pentru a nu ne juca cu viaţa jucătorilor, care puteau liniştiţi să dea curs altor oferte. Domnul primar are ocazia să arate că este un politician respectabil, şi să-şi onoreze promisiunile făcute”, a declarat antrenorul grupării Inter Olt Slatina, Dan Oprescu.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...