Actualitate

Transferuri blocate la Vâlcea

Inspectoratul Şcolar Vâlcea nu a aprobat nicio cerere de transfer a elevilor de clasa a IX-a pentru anul şcolar 2015-2016

Deşi în majoritatea inspectoratelor şcolare din ţară au apărut suspiciuni că sute de elevii au fost mutaţi de la liceul la care fuseseră admişi la licee unde aceştia nu au putut intra, având media prea mică, la Vâlcea, Inspectoratul Şcolar Judeţean nu a aprobat în 2015 niciun transfer pentru elevii de clasa a IX-a. Astfel, Vâlcea poate fi un exemplu de bună practică, transferurile fiind realizate corect.
“La nivelul IŞJ Vâlcea nu a fost aprobată nicio cerere de transfer pentru elevii de clasa a XI-a, pentru anul şcolar 2015-2016”, a precizat Andra Bică, inspector şcolar general al IŞJ Vâlcea.
O echipă a Corpului de Control al Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice a efectuat verificări la mai multe inspectorate şcolare din ţară, după ce au apărut suspiciuni cu privire la legalitatea mai multor trasferuri pentru elevii de liceu.
În urma acestor controale, mai mulţi inspectori şefi au fost destituiţi. Concret, după repartizarea computerizată a elevilor la liceu, mulţi părinţi au depus în aceste judeţe cereri ca elevii să fie mutaţi de la liceul la care fuseseră admişi la licee unde aceştia nu au putut intra, având media prea mică.


„În sensul definit de metodologie, prin «situaţii speciale» se înţeleg situaţiile medicale speciale, schimburi de elevi, redistribuirea candidaţilor gemeni, distribuire sau redistribuire pe locuri rămase libere, pentru apropiere de domiciliu, corectarea unor erori de transcriere greşită în baza de date computerizată a opţiunilor exprimate de elevi”, explica Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice situaţia.

Care este cadrul legal în baza căruia se fac aceste transferuri, înainte de a începe clasa a IX-a

S-au efectuat verificări la mai multe inspectorate şcolare din ţară, după ce au apărut suspiciuni cu privire la legalitatea mai multor trasferuri pentru elevii de liceu.

Metodologia de organizare şi desfăşurare a admiterii la liceu prevede următoarele:
Art. 54. (1) În perioada 26 - 28 iulie 2011, comisia de admitere judeţeană/a municipiului Bucureşti rezolvă situaţiile speciale apărute după repartizarea computerizată: situaţii medicale speciale, schimburi de elevi, redistribuirea candidaţilor gemeni, distribuire sau redistribuire pe locuri rămase libere, pentru apropiere de domiciliu, corectarea unor erori de transcriere greşită în baza de date computerizată a opţiunilor exprimate de elevi etc.
(2) Nu se va depăşi numărul maxim de 30 de elevi la clasă şi se va respecta, în toate cazurile, criteriul referitor la media de admitere. Deciziile se iau în plenul comisiei de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti, după inventarierea tuturor cazurilor existente la nivelul judeţului/municipiului Bucureşti.
(3) Deciziile comisiei de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti se iau cu majoritate de voturi, cu consemnare într-un proces-verbal, şi sunt făcute publice prin afişare la sediul inspectoratului şcolar.
Altfel spus, indiferent de argumentele invocate, indiferent de situaţia concretă apărută, niciun transfer nu poate fi aprobat decât dacă media solicitantului este cel puţin egală cu media ultimului admis la specializarea vizată prin cererea de transfer. Logica legiuitorului este simplă: dacă s-ar proceda altfel, admiterea ar deveni pur decorativă. Singura excepţie este în cazul fraţilor gemeni.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...