Fundaşul central Bogdan Vişa şi-a reziliat contractul cu Alro Slatina şi aşteaptă acum alte oferte. Aflat în refacere după o operaţie la ligamente, Vişa a fost dezamăgit de atitudinea conducerii clubului Alro. ”Iniţial, am fost pus pe lista celor care vor rămâne la Slatina, dar ulterior mi s-a spus că am salariu mare şi că nu este normal să fiu plătit, pentru că vor conta pe mine doar peste două luni, iar acest lucru este o problemă. Eu însă m-am accidentat jucând pentru Alro, nu pentru altă echipă. Mă simt bine din punct de vedere fizic, în doar o lună mă voi antrena normal” a spus acesta. Vişa a avut deja tatonări cu patronul CSM-ului, Cătălin Rufă şi nu exclude o revenire la CSM. ”Pentru mine, important este acum să revin cât mai repede şi să joc, să am meciuri în picioare. Dacă ar fi să revin la Vâlcea, m-aş întoarce în mare măsură pentru antrenorul Artimon, dar plecarea acestuia m-ar face însă să am serioase semne de întrebare”.
Sport
18.08.2012
Fotbal, Liga a II-a
Vişa, pus pe liber de Alro
Accidentarea fundaşului l-a determinat pe Dan Oprescu să se despartă de acesta

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)
< înapoiînainte >







