La invitaţia primarului din Drăgăşani, Cristian Nedelcu, deputatul Constantin Rădulescu, preşedintele PSD Vâlcea, a fost prezent, săptămâna trecută, în municipiul Drăgăşani, alături de oficialităţile locale, la festivităţile de inaugurare a două investiţii foarte importante pentru comunitatea din acest municipiu.
“Îl felicit pe domnul primar Cristian Nedelcu şi echipa dumnealui pentru că, iată, într-o singură zi au inaugurat două investiţii strategice, le-aş spune eu, pentru că una dintre ele se adresează copiilor, iar cealaltă persoanelor care au nevoie de recuperare în urma unei intervenţii medical, afecţiuni locomotorii sau a unui handicap. «Centrul Multifuncţional destinat copiilor» vizează atât copiii cu dizabilităţi, dar şi copiii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate, precum şi persoanele care au în grijă copiii cu părinţii plecaţi din ţară. Cea de-a doua investiţie este cel puţin la fel de importantă pentru că vizează recuperarea stării de sănătate a populaţiei şi cred că acest «Centru de Recuperare Neuromotorie» va căpăta o importanţă zonală, întrucât cetăţenii din sudul judeţului vor putea apela la serviciile unei unităţi de recuperare medicală dotată cu aparatură modernă şi performantă. Aşadar, ziua de astăzi a debutat numai cu veşti bune pentru locuitorii municipiului Drăgăşani şi îl felicit încă o dată pe domnul primar pentru această realizare, destinată comunităţii pe care o reprezintă”, a declarat deputatul Constantin Rădulescu, preşedinte PSD Vâlcea.
Administraţie
28.09.2015
Investiţii pentru tinerii defavorizaţi şi centru de recuperare neuromotorie în municipiul Drăgăşani

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)
< înapoiînainte >
Administraţie
09.09.2026
Primăria Râmnicului vine în sprijinul copiilor cu dizabilităţi relocaţi de la Centrul „Andreea”
Administraţie
02.09.2026







