Consilierii judeţeni au aprobat aderarea judeţului la Asociaţia „Craiova Capitală Europeană a Culturii 2021”, reprezentanţii Partidului Naţional Liberal abţinându-se de la vot la acest proiect de hotărâre. Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, susţinerea Craiovei pentru respectivul titlu nu va afecta imaginea judeţului, ci, din contră, va aduce un adaos prin promovarea Ansamblului Monumental „Calea Eroilor” din Târgu Jiu.
Printre obiectivele asociaţiei se numără organizarea de evenimente şi proiecte culturale cu caracter local, naţional şi internaţional care să susţină programul şi iniţierea şi dezvoltarea de proiecte culturale care să urmărească redarea circuitului cultural european a unor obiecte culturale locale.
„Apreciez că implicarea judeţului Gorj sub această formă, în cadrul programului respectiv, se circumscrie unui interes regional cultural evident, dată fiind anvergura evenimentelor şi proiectelor culturale ce decurg din scopul şi obiectivele asociaţiei. În urma susţinerii, în niciun fel nu va fi marginalizată imaginea judeţului Gorj sau mai bine zis, a Ansamblului Monumental «Calea Eroilor». Din contră, va fi un adaos de imagine”, a spus Ion Călinoiu.
El a mai menţionat că atât responsabilii administrativi, cât şi cei ai societăţii civile au înţeles faptul că eventuala nominalizare a oraşului Craiova la titlul respectiv este o oportunitate unică pentru cetăţeni, pentru întregul oraş, dar şi pentru regiunea Oltenia din care face parte şi judeţul Gorj.